Percheziţii la o reţea de falsificatori de carduri. Suspecţii au reuşit să scoată bani din bancomate din toată lumea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii reţelei au reuşit să falsifice nu mai puţin de 7000 de carduri bancare, toate folositn date furate de la persoane din străinătate. 22 de persoane au fost aduse la audieri la sediul DIICOT Covasna.

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Covasna  cu sprijinul procurorilor şi poliţilştilor din alte 13 judeţe au  făcut 25 de percheziţii pe raza  judeţelor Covasna, Vrancea, Brăila, Buzău, Bacău, Olt, Arad, Timiş, Vaslui, Iaşi şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni  informatice şi spălare de bani.

Membrii reţelei au reuşit să fure datele a mii de persoane şi au clonat carduri cu ajutorul cărora au golit conturile victimelor. Potrivit procurorilor „în  cauză, există suspiciunea rezonabilă că  perioada 2013- 2015, suspectul D.A a  iniţiat şi coordonat  un grup infracţional organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni prin falsificarea cardurilor bancare cu ajutorul unor echipamente dedicate şi efectuarea de retrageri neautorizate, cu obţinerea unor însemnate profituri materiale, în special din ţări ale Uniunii Europene, dar şi din state din afara UE precum Norvegia, Elveţia, Republica Moldova, Columbia, Argentina, Thailanda, Coreea de Sud“.

În urma cercetărilor s-a stabilit că  dispozitivele confecţionate artizanal erau montate pe diferite tipuri de ATM-uri pentru obţinerea datelor confidenţiale ale cardurilor bancare, activitate urmată de rescrierea acestor date informatice pe carduri blank şi retragerea frauduloasă de numerar  de la bancomate.   Grupul infracţional a reuşit să falsifice  7.000 de carduri bancare. 22 de persoane au fost duse la DIICOT Covasna pentru audieri.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite