O ambulanţă a Crucii Roşii s-a răsturnat între Braşov şi Tărlungeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambulanţa a ajuns în câmp. FOTObrasovultau.ro
Ambulanţa a ajuns în câmp. FOTObrasovultau.ro

Poleiul de pe şosea pare să fi fost cauza accidentului. Şoferul nu a mai putut redresa maşina şi a ajuns în şanţ.

Din fericire nimeni nu a fost rănit, în maşină se afla doar şoferul care a scăpat nevătămat. Pe respectiva porţiune de drum s-a circulat foarte greu din cauză că pe asfalt s-a format polei. Chiar dacă nu sunt drumuri blocate în Braşov se circulă în condiţii de iarnă.

Poliţiştii au câteva sfaturi utile pentru braşoveni:

 Dotaţi-vă autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece. Verificaţi farurile, nivelul uleiului, combustibilul, antigelul, lichidul de parbriz şi instalaţia de încălzire!

 De asemenea, este bine să aveţi la dumneavoastră o lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri.

Informaţi-vă asupra condiţiilor de deplasare pe traseul ales, precum şi despre condiţiile meteo rutiere prognozate pentru zona tranzitată.

 Asiguraţi-vă rezerve de combustibil, apă, hrană, haine groase, pături, medicamente, un telefon mobil pe care să-l folosiţi în caz de urgenţă, apelând cu mult calm numărul de urgenţă 112, precum şi un încărcător/baterie de rezervă.

 Evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.

Utilizaţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen.

 Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor.

Ţineţi cont de faptul că atunci când afară este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanta mai mare între maşina pe care o conduceţi şi cea din faţă!

Respectaţi indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.

 În zilele cu ninsori, viscol, ploi, temperaturi scăzute, fiţi mai atenţi la pietoni. Aceştia sunt mai puţin prudenţi, circulă zgribuliţi, astfel că nu se asigură corespunzător la traversare.

 De asemenea, recomandăm pietonilor să evite să circule pe partea carosabilă şi să folosească pentru traversare numai trecerile pentru pietoni marcate şi semnalizate, asigurându-se temeinic înainte de a traversa.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite