Noul talcioc al Braşovului se deschide duminică
0Piaţa volantă va fi deschisă doar în weekend şi este amenajată lângă fostul Stadion Municipal unde există mult spaţiu, dar şi locuri de parcare pentru toată lumea.
Fostul Talcioc de pe strada Poienelor a devenit neîncăpător, iar autorităţile au decis mutarea lui lângă Stadionul Muncipal. Noul talcioc se va întinde pe 7000 de metri pătraţi. „Vom amenaja o piaţă publică cu regim provizoriu, unde îşi vor putea desface marfa atât persoanele fizice, cât şi alţi comercianţi. O parte din această piaţă este pe o platformă betonată, iar pe altă parte va fi piatră spartă, care va fi compactată. Preţul pentru acces în piaţă va fi de 2 lei metrul pătrat pe zi. Piaţa va fi împărţită în trei zone, respectiv o zonă unde vor fi tonete pentru vânzare, alta unde se va putea vinde din maşini, iar cea de-a treia, unde marfa va putea fi expusă pe jos”, a explicat Miklos Gantz, administratorul public al Braşovului, citat de bzb.ro. Piaţa va fi deschisă doar sâmbătă şi duminică.