Nereguli la serviciul de pază al societăţilor comerciale
0
În urma controalelor, poliţiştii au aplicat patru amenzi Foto: arhivă
Asta au găsit poliţiştii de la Ordine Publică, în urma unui control efectuat în Săcele, Codlea şi Râşnov.
Poliţiştii au vrut să vadă modul în care se efectuează serviciul de pază la nouă societăţi comerciale, iar patru agenţi au fost sancţionaţi.
„S-au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, la Legea 333/2003,în valoare totală de 2000 lei, dintre care 4 la agenții de pază care nu respectau consemnul postului și una la o societate comercială, care nu a respectat termenul legal de întocmire a planului de pază", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisaril şef Liviu Naghi.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:
