Video Momentul în care doi schiori sunt prinși sub zăpadă, în urma unei avalanșe produse în Bucegi

0
Publicat:

avalanșă produsă în Masivul Bucegi a fost surprinsă cu o cameră Insta 360. Imaginile arată momentul în care doi schiori au fost prinși sub plăcile de zăpadă desprinse de pe versant. Doar intervenția promptă a salvamontiștilor care se aflau cu ei în grup a făcut diferența între viață și moarte.

Filmarea arată cum stratul instabil de zăpadă s-a rupt brusc, antrenând două persoane dintr-un grup în care se aflau și salvamontiști, aflate pe traseu, potrivit News Brasov

Una dintre ele a reușit să iasă singură la suprafață, în timp ce cealaltă a rămas captivă temporar sub zăpadă.  

Intervenția salvatoarea. FOTO captură YouTube News Brasov
Intervenția salvatoarea. FOTO captură YouTube News Brasov

Intervenția promptă a celor prezenți a făcut ca incidentul să nu se transforme într-o tragedie, toate persoanele implicate fiind în afara oricărui pericol.

Condițiile care au favorizat avalanșa

Salvamontiștii spun că avalanșa s-a produs pe fondul instabilității stratului de zăpadă, accentuată de variațiile de temperatură din ultimele zile și de depunerile recente de omăt în zona montană.

Aceste condiții creează un strat fragil, predispus la desprinderi chiar și la o presiune minimă.

Avertisment pentru turiști

Specialiștii atrag atenția că, în această perioadă, riscul de avalanșă este ridicat în mai multe zone alpine.

Turiștii sunt sfătuiți să consulte buletinele nivometeorologice, să evite traseele expuse la risc și să nu pornească la drum fără echipament adecvat și fără informare prealabilă.

Amintim că o avalanșă de mari dimensiuni s-a produs joi, în jurul prânzului, în zona Bâlea Lac, în Munții Făgăraș, din cauza încălzirii vremii. Momentul în care zăpada a început să cadă de pe versant a fost surprins de turiști, iar imaginile au ajuns pe rețelele de socializare.

În urmă cu doar câteva zile, trei schiori au murit în Austria, în urma a două avalanşe produse în zone montane diferite.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite