Mircea Popa poliţistul pasionat de schi, muzică şi teatru

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarul, inginer de meserie, este foarte implicat în munca sa, vorbeşte trei limbi străine şi a venit cu o serie de propuneri pentru îmbunătăţirea legislaţiei.

Din 1995, de când a îmbrăţişat cariera de om al legii, Mircea Popa s-a dedicat total muncii sale, pentru că, spune el, şi-a dorit mult să devină poliţist. „Am intrat în Poliţie convins că lucrurile sunt ordonate şi legile sunt profesionise. Poliţia înseamnă ordine, exactitate şi finalitate", spune comisarul Mircea Popa.

Braşoveanul a intrat în pâine în ianuarie 1995. „Am fost trimis mai întâi la o specializare de trei luni la Bucureşti. Când m-am întors am fost repartizat la Compartimentul Dispariţii Suspecte Minori. Am fost nevoit să bat tot Braşovul pe jos sau cu autobuzul. Mi-a fost greu la început fiindcă nu cunoşteam nicio stradă, dar mi-a prins bine", spune poliţistul.

Întâlnire cu Inter Milano

Dintr-o ambiţie personală, în 1998 comisarul a trecut la Poliţia Rutieră, unde a stat până la 1 mai 2001. Aici a avut ocazia să cunoască mari glorii ale fotbalului internaţional, precum Ronaldo sau Clarence Seedorf.

În 2001, juca Inter Milano cu FC Braşov şi a fost nevoie să-i escortăm. Italienii trebuiau să ajungă în Poiana Braşov. Pe DN1 a avut loc un accident şi a trebuit să o luăm pe o rută ocolitoare. Mi-am folosit cunoştinţele de limbă engleză pentru a le explica oamenilor că a avut loc un accident, să nu fie suspicioşi şi să aibă încredere în mine. Când am ajuns în Poiană l-am rugat pe Ronaldo să facă o poză cu mine, pentru Poliţia Română", spune râzând comisarul.

Şef la Secţia 2 Poliţie

În 2001, Mircea Popa a fost numit şef la Ordine Publică, în 2003 a condus Poliţia de Proximitate, iar în 2005 a devenit şeful Biroului Poliţiei Rurale. Acel an nu va putea fi uitat uşor de către comisar. „M-am pregătit foarte bine şi am dat examen pentru a deveni inspector şef al IPJ Braşov, însă nici eu şi nici alţi doi colegi nu am fost lăsaţi să ne prezentăm proiectul comun la care lucrasem", spune poliţistul.

Din decembrie 2009, Mircea Popa conduce Secţia 2 Poliţie, unde s-a implicat foarte mult în renovarea sediului pentru a crea o atmosferă plăcută atât pentru colegii săi cât şi pentru braşovenii care intră în Secţia de Poliţie. Pe lângă munca de poliţie, comisarul este şi preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Poliţistilor Regiunea 1 Braşov, organizaţie care se implică în stabilirea de contacte şi schimburi culturale între ale membrii Asociaţiei.

În timpul liber, Mircea Popa revine la marea sa dragoste, schiul. În fiecare an participă la Cupa de Schi a Ministerului de Interne şi de fiecare dată se întoarce acasă cu o medalie. Pe lângă sport, poliţistul este îmdrăgostit de teatru şi muzică. „Nu am ratat până acum nicio ediţie a Festivalului de Dramaturgie Contemporană. Merg cu plăcere la teatru încă din perioada studenţiei", spune poliţistul.   

Întrebări şi răspunsuri:

Ce modificări legislative aţi propus?

Am trimis la Bucureşti nişte modificări la OUG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi am propus schimbarea câtorva articole care ar fi uşurat munca poliţistului, însă nimeni nu mi-a dat niciun răspuns.

Câte limbi străine vorbiţi?

Trei: germana, engleza şi franceza. Pot spune că m-au ajutat foarte mult, mai ales când am fost plecat la schimburi de experienţă în alte ţări.

De cât timp schiaţi?

Schiez de lapatru ani şi cel mai mult în place să merg la schi în iunie. Plec dimineaţa la ora 07.00, mă opresc în Făgăraş, la părinţi, mănânc, apoi plec la Bâlea Lac, unde schiez. Apoi cobor în Victoria, fac o baie la ştrand, după care vin acasă.

Ce-i place:

„Îmi place muzica bună, mai ales cea din anii '60, '70, '80. Îmi place să merg în drumeţii, în aer liber, să admir zăpada şi să schiez, mai ales pe văi, cum ar fi Valea Morarului, Valea Albă etc.", spune comisarul Mircea Popa.

Ce nu-i place:

„Nu-mi plac oamenii care nu sunt punctuali şi nu se ţin de cuvânt. Nu-mi place să nu mi se răspundă la telefon şi mă enervează când sun pe cineva şi nu mi se răspunde sau nu sunt sunat înapoi", a mai spus poliţistul.

Profil:

Născut. 8 decembrie 1964, Făgăraş

Studii. Institutul Politehnic „Traian Vuia" Timişoara

Familie. căsătorit, doi copii

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite