„Mihai Eminescu“, strada din Braşov care o ia la vale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza pericolului, strada a fost închisă accesului rutier. Localnicii aşteaptă însă reparaţiile. Din cauza ploilor, o mare parte din strada „Mihai Eminescu", mai exact în dreptul numerelor 36-38, s-a prăbuşit.

Un cititor ne-a sesizat că strada Mihai Eminescu a fost închisă accesului rutier, pentru că o porţiune de drum a luat-o la vale. Asfaltul, pietrişul din drum, inclusiv o bucată de gard din beton, sunt sprijinite în vegetaţie şi riscă să cadă peste casele oamenilor de pe strada Lungă. „Bolovanii mari care s-au desprins din gard pot cădea în orice clipă. Strada trebuie consolidată urgent pentru că altfel o poate lua cu totul la vale", ne-a spus Ioan Paraschiv, un locuitor din zona Cetăţuii Braşov.

De când strada „Mihai Eminescu", destinată iniţial pietonilor, a fost transformată acum câţiva ani, în drum destinat traficul rutier, structura acesteia a cedat. Pe lângă trafic, alt factor care a contribuit la degradarea străzi au fost ploile puternice din ultima vreme.

Localnicii spun că strada este cu probleme de multă vreme. În 2006, de exemplu, s-a mai lucrat aici, iar acum doi ani s-a refăcut o altă porţiune de drum. „De foarte mult timp se distruge drumul acesta şi este tare periculos. La fiecare ploaie se infiltrează apa şi fiindcă este pantă, o ia pur şi simplu la vale", a spus Cornel Vidican, un locuitor din acea zonă.

image

Click pe imaginile de mai sus pentru o fotogalerie cu strada Mihai Eminescu!

Garanţii de la Primărie

Reprezentanţii Primăriei Braşov spun însă că strada nu pune în pericol cetăţenii. „Nu există un pericol nici pentru cei care au immobile pe acastă stradă şi nici pentru cei care locuiesc pe strada Lungă, stradă aflată deasupra drumului cu probleme. Calupurile de beton sunt blocate în vegetaţie şi nu au fost ridicate tocmai pentru a bloca eventualele alunecări", spune Miklos Gantz, viceprimarul Braşovului.

Cei care locuiesc pe strada „Mihai Eminescu" spun că alţii sunt factorii care au condus la degradarea drumului. „Se fac lucrări la două imobile. Maşinile de mare tonaj care transportau materiale de contrucţii au slăbit rezistenţa drumului", a declarat Ioan Ciulei.
Primăria promite că drumul va intra în curând în reparaţii. „S-a închis drumul, s-au făcut măsurători, iar acum aşteptăm un punct de vedere de la experţi. Cu siguranţă, anul acesta strada va fi reconsolidată", a mai explicat viceprimarul.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite