Metoda de a pune benzină fără a plăti folosită de un tânăr din Brașov. S-a ales cu dosar penal

0
0

Un tânăr de 19 ani din Brașov își acoperea plăcuța de înmatriculare cu una furată sau mergea fără plăcuțe în benzinărie. După ce alimenta, pleca fără să plătească. Acum are dosar penal și riscă să ajungă după gratii.

Un tânăr brașovean a alimentat peste 6 luni fără să plătească FOTO Adevărul
Un tânăr brașovean a alimentat peste 6 luni fără să plătească FOTO Adevărul

Un tânăr de 19 ani din Brașov a crezut că a găsit soluția să se plimbe cât dorește cu mașina, fără să plătească pentru combustibil. Timp de mai bine de o jumătate de an, de când prețurile carburanților au crescut foarte mult, tânărul mergea în benzinării, alimenta și pleca fără să achite costul carburantului.

Polițiștii de la Secția 2, din Brașov, au reușit, însă, să îi dea de urmă și să îl prindă. Însă nu a fost tocmai simplu.

Astfel, în urma cercetărilor și a activităților investigativ-operative desfășurate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că în perioada martie-septembrie 2022, tânărul s-ar fi deplasat cu autovehiculul pe care îl deținea în mai multe benzinării aflate pe raza municipiilor Brașov și Săcele, unde ar fi alimentat cu combustibil, ulterior părăsind locațiile fără să achite contravaloarea carburantului, prejudiciul total cauzat fiind de aproximativ 3.300 lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, comisar Alina Ivan.

În continuarea cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi pătruns în perimetrul stației de carburant cu un autovehicul ce nu avea montate plăcuțele cu număr de înmatriculare sau având montată o plăcuță cu număr de înmatriculare ce ar fi fost sustrasă anterior de pe un alt autovehicul.

Brașoveanul a fost reținut pentru 24 de ore și acum este cercetat pentru furt calificat (7 acte materiale) și 2 infracțiuni de punere in circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat.

În urmă cu mai puțin de o lună, alți doi tineri din Brașov, dintre care unul era minor, au încercat să alimenteze fără să plătească. Ei au utilizat un set de plăcuțe de înmatriculare luate de la un alt autovehicul, însă au fost prinși chiar de la prima tentativă. 

Braşov


Ultimele știri
Cele mai citite