Lucruri mai puţin ştiute despre şerpi. Care este cel mai mare din lume sau cel mai veninos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şarpele este o fiinţă cu multe curiozităţi anatomice. Cel mai mare şarpe din lume este o anaconda descoperită pe Amazon.

„Şarpele are un singur plămân funcţional, iar rinichii nu sunt aşezaţi unul lângă celălalt ca la alte mamifere, ci unul după celălalt, din cauza constituţiei alungite. De asemenea, şarpele nu poate închide ochii, deoarece nu are ploape mobile. Şarpele îşi foloseşte limba la miros şi poate detecta animalele din jurul lui cu ajutorul vibraţiilor din aer. Şerpii folosiţi la spectacole se ghidează de fapt după mişcare şi nu după muzică, aşa cum am putea crede. Deşi dacă îl vedem credem că şarpele nu are oase, coloana sa poate avea de la 200 şi până la 400 de vertebre“, spune medicul veterinar Ioan Cucer.

Nu există niciun şarpe care să se hrănească cu vegetale. „Toţi şerpii sunt carnivori. Pot înghiţi o pradă mai mare decât capul lor. Digestia este greoaie, astfel că după o masă şarpele este aproape imobil o perioadă. Şerpii de mari dimensiuni îşi încolocesc prada şi o sufocă înainte să o mănânce. Şarpele este singurul animal care poate rezista şi până la doi ani fără nicio masă“, mai spune medicul.

Cel mai mortal şarpe

Cel mai veninos dintre şerpi este Mamba Neagră. Un exemplar din această specie poate fi văzut şi la Grădina Zoologică Braşov. „Mamba Neagră este cel mai periculos şarpe din lume. Muşcătura sa este 100% mortală. O picături din veninul unui şarte poate omorî trei oameni. Cei mai periculoşi şerpi trăiesc în Australia. În România cel mai veninos şarpe este vipera de stepă moldavă. În Irlanda de exemplu nu trăieşte nicio specie de şerpi. Dacă aţi fost muşcat de orice şarpe este obligatoriu să mergeţi rapid la medic“, mai spune specialistul.

Cel mai mare şarpe din lume are dimensiuni impresionante. „Cel mai mare şarpe din lume a fost descoperit pe Amazon. Este o anaconda uriaşă de aproximativ 12 metri. Din cauza dimensiunilor, anaconda trăieşte mai mult în apă, unde se poate mişca foarte uşor şi unde îşi vânează prada. Nu este un şarpe veninos. Cel mai mic şarpe din lume este şarpele-fir, care măsoară 10 cm“, mai spune veterinarul.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite