Lucrări de reparaţii în şcoli, finalizate până la 1 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările de reparaţii vot fi finalizate la termen, spun edilii FOTO Andrei Paul
Lucrările de reparaţii vot fi finalizate la termen, spun edilii FOTO Andrei Paul

Toate lucrările de reparaţii şi igienizare în unităţile de învăţământ din Braşov vor fi finalizate până la 1 septembrie. La această dată, se doreşte ca şantierele să fie închise, urmând ca până în 8 septembrie toate unităţile de învăţământ să fie gata pentru a fi date în folosinţă.

Până la data de 25 august, se doreşte încheierea lucrărilor la grădiniţe, inclusiv la cele cu program prelungit, precum şi la creşe, întrucât acestea să devină funcţionale începând cu data de 1 septembrie. Până acum, s-au finalizat lucrările la 35% dintre cele 71 de unităţi din municipiu care au fost în şantier.

Municipalitatea continuă reparaţiile la 31 de unităţi şcolare, atât grădiniţe, cât şi şcoli generale, colegii şi licee, iar contractele de reparaţii la 15 unităţi sunt în curs de semnare. Reparaţiile vizează lucrări de zugrăveli interioare, dar şi lucrări exterioare, se vor repara acoperişurile sau hidroizolaţiile, dar şi parchetul, lambriurile şi locurile de joacă din curţile acestora, unde va fi necesar.

Toate terenurile de sport şi aleile de acces către aceste instituţii vor fi asfaltate în următoarea perioadă, urmând ca, apoi, să fie demarate acţiuni de dezinsecţie, deratizare şi igienizare a spaţiului exterior, cum ar fi tunsul ierbii din curţile şcolilor. Primele instituţii unde se vor realiza acţiunile vor fi grădiniţele şi creşele.

„În paralel cu lucrările de reparaţie şi igienizare din şcoli, am demarat o acţiune de reabilitare a terenurilor de sport, aleilor de acces de la unităţile de învăţământ, astfel încât la începutul anului şcolar, toate unităţile să îşi aştepte elevii în condiţii optime”, a declarat Miklos Gantz, administratorul public al municipiului.

Numărul total de unităţi de învăţământ din municipiu este de 85, dintre care 14 nu au necesitat reparaţii. Suma totală necesară realizării acestor lucrări este de 5,5 milioane de lei.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite