Incendiul din Clubul Colectiv. Primăria şi ISU Braşov verifică cluburile şi barurile începând de marţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile braşovene nu prea s-au grăbit să înceapă controalele
Autorităţile braşovene nu prea s-au grăbit să înceapă controalele

Pe principiul mai bine mai târziu decât niciodată, Primăria Braşov şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au anunţat că vor începe, de astăzi, controale la unităţile de alimentaţie pubică din Braşov.

„Noi am început evaluarea autorizaţiilor şi avizelor emise de serviciile primăriei cu atribuţii în acest sens, iar de marţi, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, vom verifica pe raza municipiului toate aceste unităţi de alimentaţie publică, cu potenţial de risc pentru persoane. Pentru ca acestea să funcţioneze, există o procedură de avizare pe care primăria o respectă, dar noi avizăm documentele pe care le primim. Probabil că mai sunt astfel de unităţi care nu au avizele pentru a funcţiona conform legislaţiei în vigoare”, a declarat viceprimarul Braşovului, Ciprian Bucur.

Întrebat dacă controalele vor viza şi Poiana Braşov, viceprimarul a precizat că şi staţiunea aparţine de municipiul reşedinţă, deci şi aici vor fi controale.

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, col. Stelian Rechiţean, a confirmat că începând de marţi se va alătura reprezentanţilor primăriei pentru controalele care urmează a se efectua în municipiul reşedinţă.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite