Explozie puternică la Braşov, la fabrica de pâine Vel Pitar: o persoană a murit pe masa de operaţie şi cel puţin cinci oameni au fost răniţi
0O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite în urma exploziei urmate de un incendiu care s-a produs, joi seară, la o fabrică de pâine din apropierea stadionului din Braşov, în timpul unui meci de fotbal.
10.15 Victimele internate pe secţia de terapie intensiva au arsuri pe 30% din suprafaţa corpului şi leziuni de căi respiratorii superioare. Medicii au anunţat că sunt stabilizaţi hemodinamic. Ceilalţi trei au arsuri pe mâini şi pe faţă, aproximativ 5-10% din suprafaţa corpului. „Avem personal medical suficient şi deocamdată nu se pune problema mutării acestora la alte spitale în afara Braşovului”, a declarat Daniela Neculoiu, managerul spitalului judeţean clinic de urgenţă Braşov.
9.00 Administratorii fabricii au anunţat că au suspendat activitatea şi că vor colabora cu anchetatorii pentru stabilrea cauzelor exacte al exploziei.
6.30 Bilanţul începe să fie negru. Prefectul Mihai Mohaci a confirmat, în această dimineaţă, că una dintre victime a decedat. Este vorba despre bărbatul care căzut în interiorul buncărului de la 15 metri şi a fost prins sub un planşeu. Victima care a decedat avea 31 de ani.
0.30 Bilanţul exploziei: Şase persoane au fost rănite. Dintre acestea, trei au arsuri ale căilor aeriene şi sunt internate la Secţia de Chirurgie Plastică, iar două sunt intubate cu arsuri ale căilor aeriene la Terapie Intensivă (ATI). Cea de-a şasea persoană, a suferit politraumatisme, arsuri şi a fost intubată. Aceasta era căzută la aproximativ 15 metri şi era prins sub un planşeu.
0.00 Primele cercetări de la faţa locului relevă faptul că explozia de la fabrica de pâine Vel Pitar din Braşov s-ar fi produs din cauza nerespectării procedurilor în timpul producţiei, a anunţat primarul Braşovului, George Scripcaru.
"Se pare că explozia s-a produs din cauza pulberilor emanate de la făina care era în proces de producţie, corelate cu ventilaţia care nu a fost dimensionată la capacităţile specifice calităţii de făină prelucrată", a spus edilul, conform Mediafax.
23.30 Inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Nicolae Danteş Bratu, a ajuns la locul exploziei. El a declarat jurnaliştilor că o echipă de specialişti de la INSEMEX Petroşani se deplasează în acest moment spre Braşov, pentru a face o expertiză în cazul deflagraţiei.
22.20 Angajatul fabricii de pâine Vel Pitar, din Braşov, unde a avut loc explozia urmată de incendiu, care căzuse într-un buncăr în urma deflagraţiei, a fost scos de echipele de intervenţie, el fiind semiconştient şi având arsuri şi politraumatisme.
22.00 Stelian Rechiţean, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, a declarat, joi seară, că în momenntul producerii exploziei de la fabrica de pâine Vel Pitar, în corpul de clădire unde a avut loc deflagraţia se aflau în total 11 persoane, una dintre acestea nefiind angajat al unităţii de panificaţie, ci venit din exterior cu treabă, cel mai probabil pentru a lua făină, transmite MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, dintre cei 11 oameni aflaţi în clădire, cinci au fost răniţi, fiind preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean Braşov, cinci au scăpat nevătămaţi, iar unul a căzut într-un buncăr de făină adânc de 15 metri.
Rechiţean a spus că, la ora actuală, incendiul a fost stins şi că pompierii intervin pentru scoaterea persoanei prinse sub dărâmături, aceasta comunicând cu salvatorii.
"În acest moment, incendiul a fost stins, nu mai există pericol de extindere. Situaţia este sub control", a spus Rechiţean.
Şeful ISU Braşov a precizat că doi dintre cei cinci răniţi sunt în stare mai gravă, fiind duşi la Secţia de Terapie Intensivă a spitalului, adăugând însă că toţi sunt conştienţi.
Potrivit sursei citate, la locul exploziei s-a intervenit cu 12 autospeciale cu apă şi spumă şi cu 12 ambulanţe şi SMURD, pe plan local. El a mai spus că a fost instituit planul roşu în condiţiile în care erau mai mult de zece persoane implicate în acest caz.
Stelian Rechiţean a declarat că deocamdată nu se cunosc cauzele deflagraţiei, dar s-a format o echipă operativă care le va cerceta.
21.50 Incendiul produs în urma exploziei de la fabrica de pâine Vel Pitar din Braşov a fost stins, iar în momentul producerii deflagraţiei în clădire se aflau 11 persoane, cinci dintre acestea scăpând nevătămate, a declarat şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Stelian Rechiţean.
21.15 Nu doar echipele de medici de la Spitalul Judeţean Braşov au fost alarmate, ci şi cele de la Spitalul Militar „Regina Maria” sunt pregătite să intervină în caz de necesitate.
21.00 „Suntem toate autorităţile locale la locul acestui incodent, fie că vorbim de Primărie sau Prefectură. Din declaraţia unuia dintre manageri, ar fi zece persoane pe schimb. Ce pot să vă spun este că una dintre victime este într-o situaţie mai gravă, care este acum la spital, iar o persoană este căzută într-un tanc de depozitare a făinii, dar este în viaţă şi cooperează cu echipa de salvatori”, ne-a declarat viceprimarul Ciprian Bucur, prezent la locul exploziei.
20.35 Surse neconfirmate spun că ar exista 10 persoane sub dărâmături. IGSU anunţă că ar trimite două elicoptere la faţa locului.
Explozia, urmată de incendiu, s-a produs la fabrica de pâine Vel Pitar, situată în apropierea Stadionului Tineretului din Braşov, unde se desfăşura meciul FC Braşov - CSM Râmnicu Vâlcea din Liga a II-a de fotbal. Deflagraţia a avut loc la moara fabricii.
Mai multe echipe de intervenţie s-au format pentru a căuta alte persoane care ar fi putut fi surprinse de explozia produsă la moara fabricii de pâine Vel Pitar, a declarat Ciprian Sfreja, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. El spune că unul dintre cei cinci răniţi transportaţi la spital este în stare foarte gravă.
La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a precizat că patru dintre răniţi au arsuri pe 10 la sută din corp, iar unul are arsuri de 40 la sută.
În urma exploziei, foarte multe cioburi s-au împrăştiat în curţile caselor aflate în jurul clădirii unde a avut loc deflagraţia.
”Echipele pompierilor lucrează la faţa locului. Există suspiciunea că sunt persoane aflate sub dărâmăturile de la etajul 1, unde a fost explozia. La nivelul Braşovului a fost declanşat planul roşu şi a fost ridicat nivelul de intervenţie la maximum. Au fost alertate forţe din judeţele Covasna, Prahova şi se pregătesc şi din Mureş dacă numărul victimelor va creşte. De asemenea, au fost pregătite trei elicoptere, iar dacă va fi nevoie vor fi trimise pentru a fi transportaţi pacienţi în alte spitale”, a declarat Arafat, potrivit Mediafax.
Angajaţii fabricii de pâine erau în schimbul al doilea, iar la ora actuală nu se cunoaşte numărul exact al persoanelor care se aflau în clădire la momentul producerii exploziei urmate de incendiu.
La locul accidentului au fost trimise cinci ambulanţe, care au preluat imediat persoanele rănite, pe care le-au transportat la spital, din primele date reieşind că acestea nu sunt în stare foarte gravă.
Pompierii intervin cu nouă autospeciale cu apă şi spumă, pentru stingerea incendiului, iar la faţa locului se află, în total, 12 ambulanţe ŞI SMURD.
20.15 Mobilizare de forţe la locul incidentului. Cinci echipaje de pompieri cu apă şi spumă şi patru SMURD-uri sunt la locul exploziei. Explozia a fost urmată de incendiu, la etajul al doilea al unui imobil. Un corp de clădire s-a prăbuşit. Nu există pericol de extindere a incendiului
Flăcările uriaşe au fost surprinse în direct de camerele video de la stadionul FC Braşov.
19.50 Sunt trei răniţi, patru echipaje de la pompieri intervin.
Pompierii au fost alertaţi, dar nu pot oferi, la această oră, informaţii despre incident. Deflagraţia a fost foarte puternică şi a fost resimţită de la câţiva kilometri. Explozia a avut loc la fabrica de pâine Vel Pitar, situată în imediata apropiere a stadionului de fotbal.