Doi copii, prinşi de poliţiştii locali după ce au tâlhărit o femeie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi minori au fost conduşi şi predaţi de către poliţiştii locali braşoveni reprezentanţilor Biroului de investigaţii criminale, noaptea trecută.

Cei doi copii au fost interceptaţi de către agenţii de la Locală, în urma unui apel telefonic primit prin sistemul de cooperare interinstituţională, în jurul orei 22.30, în data de 14 ianuarie 2016.

Echipa de intervenţie de la Poliţia Locală Braşov, care se afla în misiune de menţinere a ordinii şi liniştii publice a fost informată cu privire la faptul că în zona Pieţei Dacia s-ar fi produs o tâlhărie asupra unei femei. Agenţii i-au identificat pe cei doi copii care corespundeau semnalmentelor transmise prin sistem. Politiştii locali i-au interceptat în zona Hotelului Kronwell pe minori, care corespundeau semnalmentelor descrise.

„Aceştia au fost conduşi şi predaţi în baza documentelor operative lucrătorilor din cadrul Biroului de investigaţii criminale de la Poliţia municipiului Braţov în vederea continuării cercetărilor şi pentru stabilirea cu exactitate a faptelor comise de cei doi minori”, a declarat Florin Plopeanu – şeful Serviciului de Ordine şi Linişte Publică, Poliţia Locală Braşov.
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite