Despăgubiri uriaşe acordate anul trecut pentru pagubele produse de urşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urşii au produs anul trecut pagube de 1,5 milioane de lei în centrul ţării FOTO aleph news
Urşii au produs anul trecut pagube de 1,5 milioane de lei în centrul ţării FOTO aleph news

Urşii au produs pagube importante anul trecut, în special în judeţele Harghita şi Braşov. Autorităţile au fost nevoite să plătească 1,5 milioane de lei despăgubiri doar pentru pagubele produse de urşi

Potrivit unui raport emis de Garda Forestieră Braşov, 94% din pagubele produse de animale în judeţul Braşov în anul 2020 au fost provocate de urşi. Pentru acestea, autorităţile au plătit despăgubiri de aproape un milion şi jumătate de lei, din care peste 350.000 de lei doar în judeţul Braşov. De remarcat este că această cifră se referă doar la pagubele care au putut fi dovedite ca fiind din vina urşilor. 

Garda Forestieră Braşov, care gestionează şi activitatea din judeţele Covasna, Harghita, Sibiu şi Mureş, a emis anul trecut 728 decizii, cu o valoare totală aprobată a despăgubirilor de 1.499.191 lei, în cazul pagubelor produse de animalele sălbatice, în special urşi. 

„Referindu-ne la judeţul Braşov, numărul deciziilor emise a fost de 115, cu o valoare aprobată a despăgubirilor de 384.595 lei. Cele mai multe pagube (97% din cazuri şi 94% din valoarea despăgubirilor) au fost produse de urs. Concret, din cele 728 decizii, 708 au fost emise pentru pagube produse de urşi în cele 5 judeţe din aria de competenţă, valoarea aprobată a despăgubirilor fiind de 1.410.292 lei. În judeţul Braşov, în 2020 s-au emis 113 decizii pentru pagube produse de urşi, valoarea aprobată a despăgubirilor fiind de 356.245 lei”, a precizat inspectorul şef al Gărzii Forestiere Braşov, Sandu Ioan Mihalte. 

Inspectorul şef a făcut referire şi la fondul forestier, la tăieri, împăduriri şi doborâturi. Cele patru judeţe au şi păduri virgine şi cvasivirgine. „În 2020, suprafaţa arboretelor virgine a rămas neschimbată faţă de anul 2019, respectiv 2.878,13 ha, dintre care 1.090,62 ha se află în judeţul Braşov.

Comparativ cu anul 2019 suprafaţa arboretelor cvasivirgine a crescut în 2020 cu 39%, ajungând la 2.493,18 ha, ca urmare a finalizării şi aprobării documentaţiilor iniţiate în anii anteriori. Din suprafaţa totală a arboretelor cvasivirgine din cele 5 judeţe aflate în aria de competenţă a Gărzii Forestiere Braşov, 2.003,80 ha se află în judeţul Braşov”, a mai subliniat Sandu Ioan Mihalte.

Vă mai recomandăm:

 

Armata americană, în spectacol la Braşov

 

Timpul s-a oprit în loc la Primăria Braşov: ceasul prin satelit, montat în urmă cu doi ani, ars de un fulger

 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite