„Desant aerian” asupra Braşovului: ciorile care au invadat cerul şi parcurile oraşului
0
Numărul de ciori de deasupra Braşovului a crescut enorm de mult în ultima vreme. Autorităţile locale caută soluţii pentru îndepărtarea acestora şi cer chiar ajutor guvernamental
Problema ciorilor rămâne la Braşov, aşa cum ea există în mai multe oraşe mari din România. Numeroşi cetăţeni s-au plâns de faptul că nu pot petrece timpul liber în mod plăcut în parcurile din oraş din cauza numărului mare de păsări. Acestea, pe lângă zgomot, produc şi pagube în zonele în care se strâng în număr foarte mare. Secretarul de stat în Ministerul Mediului, braşoveanul Ionuţ Sorin Banciu, s-a declarat preocupat de această problemă.
„În momentul de faţă, sunt opţiunile clasice, dacă pot să zic aşa. Ordinul de ministru vine şi dă o anumită cotă de recoltă, care poate fi extrasă şi cu anumite capcane mai speciale şi avem inclusiv promisiunea unui specialist ornitolog, domnul Dan Ionescu, de la Societatea Ornitologică Română, care a zis că vine cu nişte soluţii concrete, pentru că aici discutăm de nişte ciori în intravilan”, a explicat Ionuţ Banciu.
Secretarul de stat spune că există chiar intenţia modificării unor normative pentru rezolvarea acestei probleme. „Există în plan să se facă modificarea unui ordin de ministru existent care să aprobe în România utilizarea unor tipuri de capcane sau a unor soluţii de speriere, de îndepărtare”, a mai arătat Ionuţ Banciu.
În ceea ce priveşte cotele de vânătoare, conform proiectului ordinului de ministru, în sezonul 2021 – 2022, în judeţul Braşov pot fi recoltate 1.184 de exemplare din specia „cioară grivă” şi nici unul din specia „cioară de semănătură”. În documentul amintit se menţionează că, din fondul de vânătoare (FV) Timiş (care include suprafeţe de pădure din jurul Braşovului), administrat de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt, se pot recolta doar 9 exemplare de cioară grivă.
De asemenea, din fondul de vânătoare Cristian pot fi recoltate 24 de exemplare de cioară grivă, din fondul de vânătoare Sânpetru – nici un exemplar. În judeţul Braşov, cele mai multe exemplare de cioară grivă, respectiv 95, se pot recolta din fondul de vânătoare Budila.
Tot prin ordinul amintit este propusă o cotă de 29 de exemplare din specia „cioară grivă” din FV Râşnov, 12 din FV Zizin, 18 din FV Prejmer Cernatu, 20 din FV Codlea, 41 din FV Victoria, 50 din FV Sâmbăta, 40 din FV Bran-Şimon, 50 din FV Făgăraş, 50 din FV Crizbav. De asemenea, sunt zone de unde nu se poate recolta niciun exemplar din specia „cioară grivă”, cum este cazul fondurilor de vânătoare Gârcin, Huriniul Buneştiului, Tărlung, Moieciu, Dălghiu.
În urmă nu cu foarte mult timp, un fost consilier local liberal, Radu Valentin Paul, spunea de o măsură luată în anumite oraşe, prin care păsările erau speriate prin zgomote făcute de oameni. Ionuţ Banciu spune, însă, că această măsură, luată pentru cormorani, s-a dovedit ineficientă.
Vă mai recomandăm:
Oraşul din România în care transportul în comun este temporar gratuit. Când se aplică măsura