Cupa Liviu Cornel Babeș, prima ediție a unei competiții dedicate eroului brașovean care și-a dat foc pe pârtie

0
Publicat:

Asociația 15 Noiembrie 1987 a organizat prima ediție a unei competiții de schi dedicate lui Liviu Cornel Babeș, eroul brașovean care și-a dat foc pe pârtie în semn de protest față de regimul comunist. 

Cupa Liviu Cornel Babeș la schi FOTO Primăria Brașov
Cupa Liviu Cornel Babeș la schi FOTO Primăria Brașov

La 34 de ani de la protestul lui Liviu Cornel Babeș, care și-a dat foc pe pârtia de schi ca să atragă atenția lumii asupra crimelor comise de regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu, Asociația 15 Noiembrie 1987, în parteneriat cu Primăria Brașov, a organizat o competiție de schi dedicată elevilor.

Cupa Liviu Cornel Babeș, aflată la prima ediție, a avut loc pe pârtia Bradul, acolo unde și eroul a ales să se transforme în torță umană, la 2 martie 1989.

În acest an vor fi mai multe evenimente dedicate eroului brașovean, iar acestea au debutat în 23 februarie, cu competiția de schi pentru copii.

„Din păcate, prezența nu a fost atât de mare cum ne-am fi dorit, pentru că Inspectoratul Școlar Județean nu s-a implicat așa cum ne gândeam că o va face. Am avut, totuși, peste 50 de participanți la Cupa Liviu Cornel Babeș și vorbim de prima ediție“, a declarat președintele Asociației 15 Noiembrie 1987, Marius Boeriu.

Sportivii au fost împărțiți pe mai multe categorii de vârstă, clasele 0-4, clasele 5-8, clasele 9-12, cu subcategoriile fete/băieți.

Toți participanții au primit, pe lângă diplomele de participare, o broșură cu povestea lui Liviu Cornel Babeș. Câștigătorii din fiecare categorie au mai primit diplome, cupe, medalii, termosuri, căciuli, bandane, cărți, caiete, pixuri, vouchere cu intrări la un parc acvatic, vouchere pentru diverse discount-uri la parteneri și altele. 

Eroul de pe pârtie

În 2 martie 1989, brașoveanul Liviu Cornel Babeș și-a dat foc la baza pârtiei Bradul, în semn de protest față de politica opresivă și inumană a regimului ceaușist.

La baza pârtiei, cuprins de flăcări, bărbatul s-a prăbușit, sub privirile celor prezenți, între care și foarte mulți turiști străini. Înainte de a se autoincendia a afișat pe trunchiul unui copac textul „Stop Murder, Auschwitz = Brașov“.

În 2 martie 1989, seara, Liviu Cornel Babeș murea la Spitalul Județean Brașov, din cauza arsurilor grave pe care le suferise. În aceeași seară, la Radio Europa Liberă s-a transmis un anunț scurt care spunea că „se pare că un român și-a dat foc pentru a protesta împotriva comunismului“.

În aprilie 1989, Occidentul a aflat despre Liviu Cornel Babeș prin intermediul ziarului „The Free Romanian“, articol care apoi a fost preluat și de prestigiosul „The Sunday Times“.

În 1997, Liviu Babeș a fost declarat Erou Martir, iar Consiliul Local Brașov l-a declarat post-mortem Cetățean de onoare al Brașovului.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite