Cauze mai puțin știute pentru care îmbătrânim prematur: printre ele, mersul excesiv la sală. Cum să rămânem tineri mai mult

0
Publicat:

Printre cauzele principale pentru care îmbătrânim înainte de vreme se numără stresul sau hipertensiunea. Există însă și unele cauze mai puțin știute, cum ar fi consumul de lactate, transpirația excesivă sau mersul excesiv la sală

Cauze pentru care îmbătrânim prematur FOTO captură video
Cauze pentru care îmbătrânim prematur FOTO captură video

Stresul este principalul factor pentru care îmbătrânim prematur, însă există și alte obiceiuri la care, poate, nici nu ne-am gândit, dar care ne fac să arătăm mai în vârstă decât suntem în realitate și chiar să ne simțim așa.

Poate părea surprinzător, dar mersul excesiv la sală, transpiratul excesiv sau consumul zilnic de lapte și lactate ne fac să îmbătrânim înainte de vreme.

Al doilea factor după stres care duce la îmbătrânire este hipertensiunea, boală care poate afecta creierul și poate conduce chiar la Alzheimer.

Dietele de fițe reprezintă și ele un risc de îmbătrânire prematură, la fel cum se întâmplă cu consumul apei din recipiente de plastic sau, și mai grav, hidratarea insuficientă.

Hidratarea este foarte importantă, mai ales la copii și persoane în vârstă. Recomand apă de la robinet, filtrată sau apă de izvor, cu contraindicațiile de rigoare. În ceea ce privește apa din bidoane, recomand acele bidoane care nu conțin ftalați, bisfenol (care au rol hormonal) etc. Scrie pe etichetă acest lucru. Dar cel mai sigur este să se bea apă filtrată sau apă de izvor, dintr-o sursă sigură. Cantitatea de apă depinde de vârstă, sex, nivelul de activitate fizică, sezon, stare fiziologică (copii, adolescenți, femei gravide) cât și patologică (febra crește necesarul de apă)”, a precizat Felicia Constantin, nutriționist dietetician autorizat.

Lipsa vieții sociale, motiv de îmbătrânire prematură

Cei care nu au prieteni îmbătrânesc foarte repede, la fel cum se întâmplă și în cazul celor care păstrează supărările pentru mai multă vreme. Depresiile sunt și ele un factor de îmbătrânire și aceasta nu este o surpriză. Faptul că produsele lactate ne îmbătrânesc poate fi, însă, surprinzător pentru multă lume.

Consumul exagerat de cafea sau sifon sau, dimpotrivă, consumul prea redus de apă au efect de îmbătrânire asupra corpului, la fel cum se întâmplă în cazul utilizării multor produse de îngrijire a tenului, însă și în cazul neutilizării cremelor care hidratează sau a celor de protecție solară.

Transpiratul excesiv, mersul prea mult la sală sau practicarea doar a exercițiilor cardio au același efect de îmbătrânire prematură ca și statul prea mult pe scaun sau în poziții incomode. Privitul prea mult în telefon, la ecrane sau utilizarea telefonului chiar și în pat au același efect nedorit.

Dormiți suficient și fără machiaj pe față

Somnul prea puțin, pernele nepotrivite sau dormitul cu machiaj pe față conduc la apariția de semne ale îmbătrânirii. Igiena orală defectuoasă, purtarea de cercei grei, neutilizarea ochelarilor de soare când lumina solară e puternică, vopsitul părului sau bronzarea artificială ne fac să arătăm mai bătrâni decât suntem în realitate.

Felicia Constantin recomandă activitatea fizică în aer liber, controlul reacției la stres, socializarea și somnul suficient ca să ne păstrăm cât mai mult tineri. De asemenea, nutriționistul dietitician autorizat amintește importanța unei diete echilibrate, care să conțină alimente de calitate, din toate grupele alimentare, respectiv înlocuitori sănătoși pentru persoanele vegane, care nu consumă proteine animale.

Să alegem alimente de calitate, pe cât posibil alimente de la producătorii locali, pentru că ne ajutăm și pe noi, cât și pe ei, atât financiar, cât și pentru ca alimentele respective să existe și în viitor. Este vorba de sustenabilitate. Putem găsi și la supermarket, la magazinele naturiste produse alimentare de calitate. Ideea este să mergem pe calitate, pentru că, atunci, asigurăm organismului toți nutrienții necesari. Deci, nu se merge pe cantitate, ci pe calitate, pe asigurarea nutrienților, zilnic”, a mai arătat nutriționistul brașovean.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite