Braşovul, promovat printr-o aplicaţie multi-media

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Braşovului a prezentat aplicaţia multi-media pentru promovarea turistică a Braşovului istoric, realizate în cadrul proiectului e-Turist în Braşovul istoric. Proiectul este finanţat cu fonduri europene, de aproape un milion de lei.

„Mă bucur că am reuşit să finalizăm acest proiect şi începând cu ziua de astăzi turiştii, indiferent dacă sunt români sau străini, au la dispoziţie două instrumente de informare foarte simplu de utilizat, atât în română, cât şi în engleză, franceză şi germană. Dacă ai acces la internet, de pe site-ul primăriei poţi accesa foarte simplu portalul e-turist, iar cei care au un calculator pot utiliza aplicaţia multi-media, care se va distribui gratuit oricărui turist interesat.Oricum, informaţiile pe care le găsiţi aici pot fi interesante chiar şi pentru braşoveni. Câţi ştiu de exemplu detalii despre biserica evanghelică din Bartolomeu, sau când au fost construite anumite clădiri din centrul Braşovului. Unul din obiectivele prioritare ale Municipalităţii este dezvoltarea turismului, dar nu poţi realiza acest lucru dacă nu promovezi oferta turistică a oraşului, dacă turiştii nu află care sunt lucrurile minunate pe care le pot găsi în acest oraş. Turismul, din punctul meu de vedere, nu înseamnă doar hoteluri şi restaurante, ci este un complex de factori şi facilităţi pe care un oraş le are de oferit şi de care turiştii au aflat", a spus George Scripcaru.

Proiectul a fost realizat în primul rând pentru turiştii români şi turiştii străini care vizitează Municipiul Braşov şi care vor beneficia de o informare structurată cu privire la atracţiile culturale şi istorice ce pot fi vizitate în municipiul Braşov, beneficiind şi de posibilitatea de a alege trasee tematice, de a downloada ghiduri turistice, broşuri, etc. şi primi newsletter-uri care vor cuprinde informaţii cu privire la evenimentele şi manifestările culturale care vor avea loc. De asemenea, datorită portalului "e-Turist în Braşovul istoric" aceştia vor avea posibilitatea efectuării tururilor virtuale care se pot constitui în mostre ale vizitării efective a obiectivelor.


Pagina de internet dedicată promovării zonei istorice a municipiului Brasov este integrată în actualul site al Primăriei Brasov. Principalele secţiuni ale portalului se referă la:

Prezentarea principalelor atracții turistice istorice. Obiectivele importante alese pentru promovarea în detaliu sunt:
Biserica Neagră - edificiu din secol XVI, cunoscut iniţial sub numele de Biserica Sfânta Maria, este cel mai reprezentativ monument de arhitectura gotica din România
Casa Sfatului - clădirea vechii primăriei a oraşului datează din sec. XV
Biserica Sf. Bartolomeu - Cel mai vechi monument istoric din Brasov, construit în 1233, în stilul arhitecturii romanice
Catedrala ortodoxa Sf. Nicolae şi prima şcoala românească, construita în proximitatea sa, au constituit un important centru spiritual şi cultural pentru romanii din toata Tara Bârsei.
Cetăţuia de pe Strajă, sau Dealul Cetăţii, a fost un important punct de apărare, situat însă în afara cetăţii Braşovului. Datează din sec. XVI.
Sistemul de fortificaţii rămas din vechea cetate, reprezentat de zidurile de apărare, cele 3 bastioane şi cele 6 turnuri de apărare.
Bastionul Ţesătorilor cu muzeul Braşovului medieval
Zona Poarta Şchei, cu Poarta Şchei şi Strada Sforii


Harta interactiva a centrului istoric

Toate secţiunile de prezentare a potenţialului turistic a zonei au ca punct comun o harta interactiva a centrului istoric care prezintă cu precizie, pe baza de coordonate vectoriale, toate obiectivele de interes turistic, cultural sau istoric.
Harta permite mărirea (zoom) până la nivelul în care se pot identifica detaliile prezentate, va putea afişa sau şterge de pe harta detaliile de care utilizatorul are sau nu nevoie (se afişează doar clădirile declarate monumente istorice, transportul în comun, staţiile de autobuz, instituţiile de interes public din zona, zona pietonală, etc. sau toate la un loc).
Un click pe harta pe numele unui obiectiv deschide o fereastra cu detalii despre obiectivul respectiv şi link spre pagina proprie de prezentare în detaliu (unde este cazul).
Pe lângă cele 10 obiective importante analizate în prima secţiune, pe harta se indică toate monumente istorice (clădiri, biserici, case memoriale şi placi comemorative, obiecte de arta arhitecturala, etc.) conform listei de patrimoniu naţional editată de Ministerul Culturii şi Cultelor.

Pentru fiecare din aceste obiective, la alegerea de pe harta sau din meniu, se afișează detaliile cunoscute (unde este cazul) şi cel puţin o fotografie. În centrul istoric al Braşovului sunt peste 300 de asemenea obiective.

Trasee turistice. Sunt finalizate o serie de trasee turistice axate pe diverse teme de interes:
Traseul medieval, care va urma Aleea după Ziduri unde se poate admira vechea cetate a Braşovului, precum şi partea de S-E a fostei cetăţi unde la fel se păstrează 3 bastioane.
Traseul cultural.
Traseul arhitectural, cu scoaterea în evidenţă a varietăţii stilurilor arhitecturale întâlnite aici, o caracteristica puţin întâlnită la alte oraşe din România.
Fiecare traseu este reprezentat interactiv pe harta şi prezintă obiectivele importante cu link spre o pagina cu detalii (unde este cazul)

Braşovul Virtual (Tururi virtuale)

Sunt prezentate tururi virtuale ale principalelor obiective turistice precum şi ale principalelor zone de interes din oraşul istoric. Lista include, dar nu se va limita la acestea, următoarele atracţii: Piata sfatului, Casa Sfatului (interior şi exterior), Piaţa din jurul Bisericii Negre, Biserica Neagra (interior şi exterior), Bastionul Ţesătorilor (interior şi exterior), Poarta Schei, Aleea după Ziduri, Biserica Sf. Bartolomeu (interior), Catedrala Româno-Catolică (interior), Mânastirea Franciscană (interior), Cetăţuia de pe Straja.
Tururile virtuale sunt realizate cu programe compatibile cu pagina web, care să nu necesite instalarea de către utilizator de aplicaţii speciale pentru a putea fi vizionate.
Imaginile sunt prezentate la rezoluţie mare cu posibilitatea de a comunica cu utilizatorul în cazul în care acesta doreşte schimbarea de cadru sau vizualizarea unui anumit detaliu.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite