Braşov: Terenuri şi curent electric pentru romii din judeţ
0
Reprezentanţii Prefecturii Braşov spun că au găsit, în sfârşit, soluţia pentru a împroprietări cele 200 de familii de romi din cartierul făgărăşean Galaţi, dar şi a racorda la reţeaua de energie electrică gospodăriile romilor din comuna Racoş.
Subprefectul Emil Niţă a precizat că terenul, pe care sunt amplasate de ani buni casele romilor de la periferia Făgăraşului, era la dispoziţia Consiliului Local şi nu existau impedimente pentru a demara procedurile de punere în posesie. „Cele 200 de familii vor fi împroprietărite, în curând, prin hotărâre a Consiliului Local. Împreună cu reprezentanţii Oficiului de Cadastru am identificat care este stare proprietăţii şi nu există niciun fel de litigiu”, a explicat subprefectul.
De asemenea, cât de curând, comunitatea romă din Racoş va avea energie electrică. Investiţia costă 90.000 de lei, iar Consiliul Judeţean a alocat deja 50.000 de lei pentru demararea lucrărilor. Emil Niţă a precizat că restul sumei urmează să fie asigurat din ajutoarele sociale ale romilor. „Am discutat cu oamenii de acolo şi au fost de acord să li se ia o parte din bani pentru a se executa lucrarea, care este una minimală. În fiecare casă se va monta contor electric, câte un bec şi o priză. De asemenea, la stradă vom instala lampadare pentru iluminat”, a precizat subprefectul.