Braşov: Ocolitoarea Săcelelor a fost deschisă circulaţiei

0
0

Artera de circulaţie a fost deschisă ieri, la prânz, şi drumul se întinde pe o porţiune de 4,5 kilometri. Vineri, se va lua în discuţie cel de-al doilea tronson al ocolitoarei, când, la Braşov, va sosi noul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu.

Ocolitoarea Săcelelor se va numi DN1 A şi va începe de lângă ocolitoarea municipiului Braşov, care are câte o bandă pe sensul de mers şi se termină la drumul care merge spre Tărlungeni. De aici maşinile ajung în municipiul Săcele, în zona cartierului Electroprecizia, şi se iese apoi în cartierul Gârcini şi apoi spre Cheia.  Astfel, traficul greu va fi eliminat din oraş.

Municipiul Săcele avea foarte mare nevoie de această ocolitoare. Până acum DN 1A trecea prin mijlocul oraşului, iar în zona veche casele au chiar şi 100 de ani. Acestea sunt cel mai grav afectate de traficul greu care traversa localitatea. Ca să nu mai punem la socoteală poluarea cu praf, dar şi cea fonică", a declarat primarul municipiului Săcele, Radu Nistor, citat de www.bzb.ro

Potrivit sursei citate, ocolitoarea are o fundaţie de 90 de centimetri, peste care sunt turnate trei straturi de asfalt. Lucrarea este executată pentru o masă a maşinii de 11,5 tone. Valoarea totală a lucrării este de 1,09 milioane de euro.

Lucrările la ocolitoarea Săcelelor au început în urmă cu mai bine de doi ani, cu o lună înainte de campania electorală locală din 2008.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Mai multe - Braşov

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite