Braşov: Florin Guran este campionul rally-raidurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braşov: Florin Guran este campionul rally-raidurilor
Braşov: Florin Guran este campionul rally-raidurilor

La 25 de ani nici măcar nu avea permis de conducere, deşi privea lung după maşinile de raliu. În 2009, la 38 de ani, a câştigat  TransCarpatic  rally-raid, o competiţie de duritatea Paris-Dakar-ului.

Profil
Născut: 30 aprilie 1971, Haţeg, Hunedoara
Studii: Facultatea de Managementul Firmei
Ocupaţie: administrator societate comercială
Familie: căsătorit, are un băiat de 14 ani

În urmă cu 15 ani şi-a luat permisul de conducere, mai ales pentru că începuse să-l tenteze maşinile şi cursele de raliu. Până atunci nu ratase nici un concurs de profil desfăşurat la Braşov, dar nu încercase să-şi depăşească statutul de spectator. Cu timpul, însă, ceea ce-i povestise sau arătase „live” unchiul său, Ion Tocia, campion naţional de raliu, a început să-l prindă. De atunci, Florin Guran a început să urce în maşini de concurs, iar de curând a câştigat „TransCarpatic  rally-raid”, o competiţie care se poate compara cu alte concursuri de talie mondială. Chiar şi cu Paris-Dakar. 

Vacanţa perfectă: cu maşina pe coclauri

Florin Guran este administratorul unei firme, având afaceri ce implică o fermă, un restaurant şi tranzacţii imobiliare, însă biroul şi ţinuta „scorţoasă” nu par să i se potrivească. „Decât să merg la mare, să stau la soare, mai bine plec cu maşina pe coclauri. N-aş rezista o săptămână pe plajă, aşa că eu îmi fac concediile la volan, în curse. După un an de muncă, acesta este cel mai bun mod de a-mi petrece vacanţa. Noroc că soţia mă înţelege”, ne-a spus Florin Guran.

Tocmai a câştigat o competiţie foarte importantă, aceasta după ce, de şase ani, participă la rally-raid-uri, traversând de mai multe ori România dintr-un capăt în altul. Şi, de fiecare dată, mai mult pe drumuri de căruţe, pe câmp ori prin păduri, fiindcă acest tip de competiţie sportivă nu se desfăşoară decât în mică măsură pe şosele.  

De fiecare dată când vorbeşte despre performanţa sa recentă, Florin Guran nu uită să le recunoască meritele, chiar dacă şi indirect, unchiului său, Ion Tocia, cu care a făcut echipă timp de patru ani şi actualului său navigator, Constantin Zaharia. „Dacă pe drumurile de munte contează pilotul mai mult, pe drumurile de câmpie navigatorul face toată cursa”, a precizat Guran.

„Nimeni nu rămâne în urmă”
Alegerea acestei discipline sportive relativ noi în România este argumentată de Florin Guran prin faptul că pe primul loc sunt puse, chiar şi în timpul concursului, două reguli: fair-play în orice situaţie şi nimeni nu este lăsat în urmă. „Poţi pilota o maşină de 20.000 sau de 200.000 de euro, aceasta contează mai puţin. Atât pentru tine, cât şi pentru ceilalţi competitori. Trebuie să fii fair-play şi, cel puţin în TransCarpatic, important e să ajungi la final. În rest, sunt mulţumit că mă dau cu maşina”, ne-a spus Florin Guran.

El şi-a amintit că, în ultima perioadă, cele mai dificile zile din cariera de competitor au fost ultimele din TransCarpatic, atunci când a trebuit să găsească echilibrul dintre mersul cât mai rapid, pentru păstrarea avansului în cursă şi precauţia dictată de protejarea maşinii.


Ce-i place:

„Pasiunea mea cea mai mare o reprezintă maşinile, însă îmi plac foarte mult şi câinii. Am doi de rasă şi cinci maidanezi”, spune bărbatul.

Ce nu-i place:

„Falsitatea multor oameni”.

Întrebări şi răspunsuri:
Ce vă atrage atât de mult spre rally-raid?
F.G.:
În opinia mea, este cel mai complex sport cu motor şi în care există cel mai mult fair-play. Plus că, în fiecare zi de concurs încerci să te întreci, în primul rând, cu tine însuţi. Aceasta nu înseamnă că nu-i respect pe ceilalţi practicanţi ai sporturilor cu motor.

Ce vă propuneţi în plan competiţional?
F.G.:
Vreau să câştig în această toamnă „Dracula-rally raid”. După ce am învins în „TransCarpatic”, toată lumea va dori să mă depăşească, dar nu mă deranjează, dimpotrivă. Şi mai vreau să particip la nişte competiţii externe, dar aceasta peste vrei doi-trei ani.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite