E greșit să spui „poftă bună” înainte de masă? Ce spun regulile de bune maniere și de unde vine expresia

Urarea „poftă bună”, nelipsită de la mesele în familie, între prieteni sau la restaurant, este considerată de unii specialiști în etichetă o încălcare a bunelor maniere. În anumite medii sociale expresia este evitată.

Codurile moderne ale bunelor maniere pun accent pe respect și naturalețe. Foto: Magnific.com

Urarea „Poftă bună” rămâne în cele mai multe situații o formulă obișnuită de politețe. Regulile diferă de la o cultură la alta și s-au schimbat de-a lungul timpului.

De ce nu se urează poftă bună înainte de masă

În cultura europeană, urarea „poftă bună” este folosită frecvent pentru a marca începutul mesei sau pentru a transmite un gând prietenos celor care mănâncă. Totuși, unele reguli tradiționale de etichetă recomandă evitarea ei, în special la mesele oficiale și în mediile în care sunt respectate convențiile clasice de politețe.

Expresia franceză bon appétit, echivalentul românescului „poftă bună”, a stârnit de-a lungul timpului discuții între specialiștii în bune maniere. Potrivit publicației Savoir-Vivre, obiecția tradițională este că urarea face referire la nevoile fiziologice ale omului, în timp ce masa, în înțelegerea clasică a etichetei, ar trebui să fie asociată cu plăcerea de a mânca și de a petrece timp împreună.

O altă interpretare, întâlnită în manualele franceze de bune maniere din secolul al XIX-lea, este că urarea ar putea sugera că invitatul are nevoie de un apetit deosebit pentru a putea mânca preparatele oferite de gazdă.

Cu toate acestea, regula nu este respectată pretutindeni și nici măcar în Franța nu există o interdicție general acceptată.

„Nu o spuneți dacă luați masa într-un mediu în care este evitată; în rest, o puteți folosi fără rețineri”, recomandă publicația franceză Savoir-Vivre.

Publicația notează că este mai nepoliticos să corectezi un invitat care a făcut urarea decât să folosești expresia propriu-zisă.

În România, recomandările sunt mai degrabă legate de împrejurările în care se desfășoară masa decât de interzicerea formulei.

Aurelia Marinescu, autoarea volumului Codul bunelor maniere astăzi, arată că urarea este nepotrivită mai ales la mesele cu foarte mulți participanți, unde repetarea ei ar putea produce zgomot și dezordine.

„Când mesenii sunt numeroşi, nu se urează Poftă bună! Un ecou multiplicat cu douăzeci ar crea un vacarm nejustificat. Pentru a începe să mâncăm şi să bem, aşteptăm ca stăpâna, respectiv stăpânul casei să dea tonul. Mâncarea este servită de gazdă, de un personal calificat sau, pur şi simplu, platoul cu mâncare trece din mână în mână. Gazda se serveşte sau este servită ultima”, se arată în “Codul bunelor maniere astăzi”.

Originea expresiei „poftă bună”

În limba română, substantivul „poftă” are origine slavă, fiind înrudit cu vechea formă „pohtă”, cu sensurile de dorință și apetit, potrivit dicționarelor etimologice.

Expresia este consemnată inclusiv în dicționarul lui August Scriban din 1939, unde apare ca formulă de urare a apetitului. Dicționarul explicativ al limbii române o definește drept o urare adresată unei persoane care mănâncă sau urmează să mănânce. Această utilizare este înregistrată și în dicționarele actuale.

În limba franceză, cuvântul appétit provine din latinescul appetitus, cu sensul de dorință, iar utilizarea lui pentru a descrie dorința de a mânca este atestată din secolul al XIII-lea. Potrivit Dictionnaire historique de la langue française, citat de Biblioteca Municipală din Lyon, formula socială bon appétit era folosită încă din secolul al XVII-lea.

Expresia apare și în dicționarul Academiei Franceze din 1835, fiind descrisă drept o urare adresată celui care mănâncă sau se pregătește să mănânce.

Istoria celor două formule arată că ele au rădăcini lingvistice diferite, dar au ajuns să îndeplinească aceeași funcție socială. Nu există însă suficiente dovezi în aceste surse pentru a stabili momentul exact în care urarea românească a început să fie folosită.

Se vorbește sau nu la masă?

O altă regulă tradițională, transmisă adesea copiilor, este că la masă nu se vorbește. În realitate, codurile moderne de bune maniere nu interzic conversația, ci recomandă evitarea vorbitului cu gura plină, a discuțiilor neplăcute și a comportamentelor care îi deranjează pe ceilalți.

Un studiu publicat în 2021 în revista științifică "International Journal of Environmental Research and Public Health", intitulat "What Is Commensality? A Critical Discussion of an Expanding Research Field", arată că numeroase societăți au impus restricții asupra persoanelor care puteau vorbi și a subiectelor discutate în timpul mesei.

În unele familii tradiționale, capul familiei conducea conversația, iar ceilalți nu vorbeau decât dacă erau încurajați. În anumite comunități religioase, cum sunt cele monahale, tăcerea în timpul mesei era o regulă, iar comunicarea se realiza uneori prin semne.

În Suedia, expresia tradițională care îndemna oamenii să lase mâncarea să le închidă gura a fost transmisă mai multor generații, arată cercetătorii Håkan Jönsson, Maxime Michaud și Nicklas Neuman, autorii studiului.

În schimb, în numeroase societăți contemporane, conversația este considerată una dintre componentele importante ale mesei în familie.

„Participarea la conversațiile din timpul cinei le oferă copiilor ocazia să-și dezvolte vocabularul, să exerseze povestirea și explicarea unor lucruri”, arată Harvard Graduate School of Education.

Studiile au evidențiat faptul că discuțiile purtate în familie îi expun pe copii la termeni mai puțin obișnuiți și le oferă ocazia să-și exerseze capacitatea de exprimare, de argumentare și de înțelegere a celor din jur.

Alte reguli de bune maniere la masă

Codurile de bune maniere cuprind numeroase reguli privind comportamentul înainte, în timpul și la sfârșitul mesei.

Una dintre cele mai cunoscute recomandări este ca invitații să aștepte semnalul gazdei înainte de a începe să mănânce. Într-un cadru formal, aceasta poate indica momentul printr-o invitație de a servi preparatele sau prin începerea mesei.

Potrivit volumului Codul bunelor maniere astăzi, postura are o importanță deosebită. Participanții trebuie să stea drept, dar relaxat, fără a-și incomoda vecinii cu coatele și fără a se apleca excesiv spre farfurie.

Tacâmurile se folosesc fără gesturi ample, iar mâncarea este tăiată în bucăți potrivite, pe măsură ce este consumată.

Este considerat nepoliticos să faci zgomote în timpul mesei, să sorbi ostentativ alimentele, să gesticulezi cu tacâmurile sau să te ocupi de igiena dentară în prezența celorlalți.

Regulile moderne privesc și folosirea telefoanelor mobile. Universitatea Nebraska–Lincoln, în recomandările sale privind mesele profesionale, îi îndeamnă pe participanți să treacă dispozitivele electronice pe modul silențios și să acorde atenție persoanelor din jur.

În privința discuțiilor, sunt recomandate subiecte care permit participarea tuturor, în timp ce temele susceptibile să provoace conflicte, ca disputele politice, religioase sau problemele financiare personale, sunt de preferat să fie evitate la mesele formale.

O altă regulă privește încheierea mesei. Invitații nu ar trebui să se ridice imediat după ce au terminat de mâncat, fără a ține cont de gazdă și de ceilalți participanți.

Codurile contemporane de etichetă acordă o importanță tot mai mare naturaleții și respectului față de cei din jur.