Adrenalină şi educaţie, la Aventura Parc Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de tineri care au peste 12 ani vor participa astăzi, de la ora 13.00, la lansarea campaniei „Vacanţă de vis" de la Aventura Parc. Proiectul constă în educarea tinerilor în vederea evitării consumului de etnobotanice şi în promovarea sportului şi a distracţiei în aer liber.

Campania promovează alternativele de viaţă sănătoasă la consumul de tutun, alcool şi droguri şi voluntariatul. „Prin activităţile propuse, tinerii sunt  încurajaţi să înţeleagă conceptul «sport pentru viaţă».

Prin informarea şi conştientizarea tinerilor asupra riscurilor reale induse de debutul de consum se extinde acest concept la nivel social, în educarea tinerilor în vederea organizării timpului liber într-un mod relaxant departe de tentaţiile drogurilor", a declarat Anda Samson, ofiţer de presă Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Braşov.  

Timp de două ore, participanţii vor fi antrenaţi în cadrul concursurilor sportive individuale sau colective, cu tematică antidrog, în cel mai mare parc de aventură din România.

În funcţie de timpul scos în cadrul probelor vor fi aleşi câţiva câştigători. Premiilor vor consta în tricouri, voucere pentru intrări gratuie în parc şi dulciuri, iar toţi ceilalţi vor primi diplome de participare", a declarat Liliana Nimăt, organizatorul activităţilor turistice.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite