7 ani şi 6 luni de închisoare pentru o directoare de bancă după ce atacat doi bătrâni cu ciocanul de şniţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta directoare la Piraeus Bank Braşov, Roxana Munteanu, a fost condamnată definitiv pentru tentativă de omor de către magistraţii Curţii de Apel.

Aceştia au decis astăzi majorarea atât a pedepsei privative de libertate, cât şi a daunelor pe care trebuie să le plătească victimelor. Instanţa a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, de Roxana Totu (fostă Munteanu) şi de părţile civile Hlevca Delia Daniela şi Hlevca Mircea Radu împotriva sentinţei penale a Tribunalului Braşov.

Magistraţii  nu au fost de acord cu circumstanţele atenuante referitoare la cuantumul pedepsei principale aplicate fostei directoare de bancă şi nici cu daunele morale acordate victimelor. În acest context, judecătorii de la Curtea de Apel Braşov au decis majorarea pedepsei aplicate Roxanei Totu de la 5 ani închisoare la 7 ani şi 6 luni închisoare.

De asemenea, aceasta este obligată la plata unor daune morale mai mari către Hlevca Delia Daniela şi Hlevca Mircea Radu, de la câte 5000 de euro pentru fiecare, la câte 7500 de euro pentru fiecare.

„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în ziua de 3 septembrie 2014premeditând comiterea faptei, inculpata s-a înarmat cu un ciocan folosit pentru bătut carnea, pe care l-a luat din locuinţa sa, cu care s-a deplasat la domiciliul persoanelor vătămate unde, pe fondul situaţiei create de lipsa posibilităţilor inculpatei de a restui un împrumut persoanelor vătămate, a lovit de şase ori în zona capului una dintre persoanele vătămate cu ciocanul folosit pentru bătutul cărnii, iar pe cea de-a doua cu un cuţit în zona gâtului“, a delcarat Mihaela Alina Popescu, prim Procuror delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, în momentul reţinerii directoarei de bancă.

O altă decizie a instanţei a fost restituirea unui cuţitul folosit de inculpată la săvârşirea faptei, aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov şi a dispus restituirea acestuia către prorpietari, respectivi victimele fostei direcoare de bancă.

Sentinţa este definitivă.

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite