Ziua şi transporturile ilegale de fier vechi. Poliţiştii au depistat în trafic două autoutilitare care transportau sute de kilograme de deşeuri ferose

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Poliţiştii din cadrul secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila şi secţiei 4 Poliţie Rurală Brăila i-au depistat pe doi barbaţi în timp ce transportau cu autovehiculele sute de kilograme de fier vechi fără a avea documente de provenienţă.

Pe 8 aprilie, poliţiştii din cadrul secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila l-au oprit în trafic, pe raza localităţii Romanu, pe un bărbat, în vârstă de 30 ani, din judeţul Vrancea, în timp ce transporta, cu ajutorul unei autoutilitare, cantitatea de 290 de kilograme de fier vechi fără a avea documente de provenienţă.

În aceeaşi zi, poliţiştii din cadrul postului de Poliţie comunal Mircea Vodă l-au oprit în trafic, pe un tânăr, în vârstă de 25 ani, din judeţul Vrancea, în timp ce transporta, cu ajutorul unei autoutilitare, cantitatea de 200 de kilograme de deşeuri feroase fără a avea documente de provenienţă.

”Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării şi predate, pe bază de proces-verbal, unei unităţi de profil, cei doi bărbaţi fiind sancţionaţi contravenţional cu amendă, în valoare totală de 1.500 de lei, potrivit legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite