Vremea rea închide toate școlile din județul Brăila. Subprefect: Cursurile se vor ține online, unde e posibil

0
Publicat:

Toate școlile din județul Brăila vor fi închise luni, 27 noiembrie, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Cel mai probabil, măsuri asemănătoare ar putea fi luate și în alte județe afectate de viscol și ninsori. 

Școli închise din cauza vremii în județul Brăila FOTO: Arhivă
Școli închise din cauza vremii în județul Brăila FOTO: Arhivă

Prin hotărâre de CJSU, luni, 27 noiembrie, sunt anulate cursurile în toate unitățile de învățământ din județul Brăila, precum și cele din municipiu.

„Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, în data de 27.11.2023, în județul Brăila, inclusiv municipiul, se vor suspenda cursurile unităților de învățământ în format fizic, iar acolo unde există posibilitatea, se vor desfășura în format online”, a transmis Adin Boboc, subprefectul județului Brăila, pe Facebook.

Județele Brăila și Galați, paralizate de viscol

Județele Brăila și Galați sunt paralizate din cauza codului roșu de viscol și a vizibilității extrem de reduse. Toate drumurile naționale au fost închise. Patru trenuri cu 260 de călători în total sunt oprite în gări. 

Județul Brăila și Galați sunt sub avertizare de cod roșu de la ora 10:00 și până la ora 16:00. Este vorba despre intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 90...100 km/h, viscol și vizibilitate redusă spre zero. 

Ninge abundent și viscolește pe drumurile naționale și județene, vântul extrem de puternic, cu rafale de 100 de km/ spulberă încontinuu zăpada de pe câmp, formând suluri de zăpadă pe drumuri.

Având în vedere prelungirea Codului Roșu până la ora 16.00, în județul Brăila, sunt închise toate drumurile naționale și județene”, a transmis CNAIR.

„Pe toată perioada Codului Roșu, circulația pe drumurile naționale din județul Galați va fi închisă. Decizia a fost luată preventiv pentru a se evita problemele din trafic. Decizia intră în vigoare cu ora 10. 30 și până la ora 16. 00”, a anunțat Prefectura Galați.

Potrivit ISU Brăila, în urma fenomenelor meteorologice periculoase manifestate un camion a rămas blocat la ieșire din Bărăganul spre Iazu (județul Ialomița); 26  copaci au fost smulși de viscol, unii fiind căzuți peste mașini.  De asemenea, mai multe localități sunt afectate de avarii la rețeaua de alimentare cu energie electrică: Racovița, Corbeni, Custura, Bărăganul, Măxineni, Făurei, Dudești, Chiscani, Baldovinesti, Vărsatura. În aceste localități echipele Electrica intervin cu 20 echipe pentru remediarea avariilor. 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite