Vocea Brăilei: Corupţia, la aniversară!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicoleta Butnaru
Nicoleta Butnaru

Mulţi ar spune: Li s-a înfundat! Sau: I s-a înfundat! Sau nu, aş spune eu. Am văzut, de-a lungul timpului, cum elefanţi pe care lumea nu-i mai încăpea au fost luaţi la bani mărunţi, au dat cu subsemnatul şi pe la ANI, şi pe la DNA, dar au căzut tot în picioare, precum Hopa Mitică.

Aşa că, nu mă gândesc la viitor. Mă gândesc doar la febra asta din prezent şi formulez „De ce?"-uri. Nu spune nimeni că nu era acesta momentul. Momentul în care de la Centru a venit rostogolul „Geoană" în teritoriu, să radă tot în cale şi să dea o lecţie prostănacilor mai mici sau mai mari de la „sate". Nu spune nimeni că „fenomenul Stancu" se aseamănă izbitor cu „fenomenul Mischie" (remember, Târgu Jiu, 2002-2003), însă „fenomenul Stancu" nu-i decât o prelungire din trecut, o sumă de tentacule oneroase pe care niciun potentat al vremurilor noastre n-a avut curajul să o reteze. De ce? Din motive de milioane de euro.
Fiindcă, să fim serioşi, momentul ca Bunea Stancu să fie întrebat despre legăturile sale politico-economico-administrative ar fi trebuit pieptănat cu peria din sârmă încă de la începuturile sale în fruntea unui judeţ. Dar, nu! A fost lăsat să crească mare şi roşcovan, să se coacă şi, zău, dacă n-am sentimentul că bubuiala asta de acum nu-i decât un deget pe care, în binecunoscuta sa lecţie de viaţă politică, stăpânirea i-l arată lui Stancu de la Brăila.
Dacă m-aş pricepe vreun pic la filosofie aş spune: „Avem stăpânii pe care-i merităm!". Cum asociez filosofia cu scriitura lui Arthur Schopenhauer, tot mai des, mărturisesc un pesimism iremediabil în privinţa lămuririi acestei situaţii prin metoda „cătuşe". Un bun jurnalist, iarăşi mărturisesc, ar scrie kilometri de pagini despre afacerile oneroase, ar declanşa campanii, ar pune pe masă dosare, dosare, ar smuci cuvintele şi-n stânga, şi-n dreapta, doar, doar o pica Stancu.
Dar de ce să pice Stancu? Departe de mine ura asta bolnavă de a-l lăsa pe Stancu să se dea jos de pe cal. Şi asta fiindcă, mai jos de cal, Stancu nu e singur. Şi-a pus la punct păienjenişul, şi-a făcut culcuşul asemenea unui gospodar de seamă şi, presimt, aici, jos, printre noi, i-ar fi mai bine decât acolo sus, pe cal. Mă gândesc aici la sutele de contracte antamate, la milioanele de euro care s-au dus la adăpostul hârtiilor, la sutele de agarici care sunt legaţi ombilical de el şi care nu se vor jena să-şi pună inteligenţa în slujba lui. Şi atunci?
Vin iarăşi şi întreb: De ce? De ce să se dea jos de pe cal? Nu! Lasă-l să urce sus, sus, sus de tot! De acolo, din vârf, nici el nu ne va mai vedea pe noi, dar nici noi pe el şi apoi, căderea nu-i va fi lină, mă gândesc. De ce atâta patos în scriiturile jurnaliştilor?! Pentru că mulţi nu înţeleg că, scriind despre el, nu fac altceva decât să facă din micul Stancu un Stancu mai mare şi mai vârtos. Şi apoi, lasă că trec ele şi alegerile şi vom vedea care încotro fuge şi cu ce preţ!

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite