Vezi aici povestea celui care conduce ultima unitate de marinari în kaki din România!

lt.col. Călin

Este şeful unui batalion unicat al Armatei. Batalionul Treceri Nave Fluviale e singura unitate de marină din ţară care nu aparţine Statului Major al Forţelor Navale, ci Forţelor Terestre.

Profil
Născut: 28 septembrie 1968, Oneşti - Bacău
Studii: Facultatea de Comandă şi Stat Major
Ocupaţia: Ofiţer de carieră
Familie: căsătorit, un copil
Atras de cariera militară încă de mic copil, a îmbrăcat uniforma de ostaş de la vârsta de 14 ani când, şi-a părăsit oraşul natal şi a intrat pe poarta Liceului Militar „Ştefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc.
„În acea perioadă trebuia să tragi foarte tare ca să ai şansa de a intra la liceul militar. Ca şi acum, de altfel, era o concurenţă acerbă, astfel că admişi erau doar cei foarte bine pregătiţi, cu rezultate absolut notabile în timpul şcolii generale. Când am primit vestea că am fost admis, mama a plâns ştiind că-i pleacă băiatul, dar eu am fost în culmea fericirii pentru că mă duceam acolo unde doream, într-o lume a bărbaţilor,(atunci nu erau admise fetele- n.r), o lume a seriozităţii", şi-a depănat amintirile lt.col. Sorin Călin.
Vocaţie constructivă
A ales arma Geniu pentru că dintotdeauna a considerat că militarul trebuie să lupte, nu numai cu mijloacele de distrugere.
„Am fost foarte impresionat, la vremea respectivă, de adevărurile istorice precum felul în care romanii au cucerit Cetatea Massada, care era amplasată pe un vârf de munte inaccesibil. Cred că a fost una dintre cele mai mari realizări genistice ale tuturor timpurilor", ne-a explicat ofiţerul.
După absolvirea Şcolii de ofiţeri de Geniu de la Râmnicu Vâlcea a fost repartizat la Galaţi la Brigada 301 Mecanizată.
„Am urmat traseul normal al oricărui ofiţer. De la comanandant de pluton şi de companie, am ajuns la Biroul Operaţii şi Instrucţie. După ce am acumulat destulă experienţă am fost trimis să-mi continui activitatea la Buzău, la Comandamentul II Operaţional Întrunit", ne-a povestit lt.col Sorin Călin.
Începând din anul 2008 este în Garnizoana Brăila.
„Am ocupat mai întâi funcţia de şef Birou Operaţii şi Instrucţie în cadrul Brigăzii 10 Geniu, iar din anul 2009 sunt comandantul singurei unităţi navale a forţelor terestre, Batalionul Treceri Nave Fluviale", ne-a explicat ofiţerul.
În anul 2004 a luptat în Irak, într-o perioadă deosebit de activă din punct de vedere militar.
„Zilnic aveam cel puţin câte două confruntări. Insurgenţii executau asupra campusului foc de mortiere, un foc scurt şi destul de imprecis dar care provoca de fiecare dată nelinişte. După ce-şi terminau programul părăseau locul tragerii în grabă şi reveneau cu tirul noaptea, cam tot de două ori. Echipele operative erau tot timpul în alertă pentru că acest joc de-a şoarecele şi pisica practic nu se mai termina. Din fericire ne-am întors cu efectivul intact, in corpore, aşa că am putut raporta misiune îndeplinită fără piereri", a conchis ofiţerul.
Întrebări şi răspunsuri:
De ce sunteţi numiţi marinarii în kaki?
Pentru că Batalionul Treceri Nave Fluviale, de când a fost înfiinţat şi până astăzi, a aparţinut numai trupelor terestre chiar dacă specificul său este unul marinăresc. Iar uniforma de oraş a militarilor de geniu este kaki, de aici şi denumirea de „marinari în kaki".
Uniforma este cea a trupelor de uscat?
Putem îmbrăca uniforma de marină, dar cu o mică diferenţă. Dacă în Forţele Navale, gradele sunt purtate pe mânecă, în batalionul nostru, care aparţine Forţelor Terestre, gradele, chiar şi la uniforma neagră de marinar, sunt purtate pe umăr, ca la uniforma kaki.

Ce-i place
Pescuitul. Deşi munceşte pe Dunăre, unitatea fiind dislocată în Baza Navală Arapu din sudul Brăilei, când are liber, tot la malul fluviului trage cu undiţele şi lansetele pregătite. Este un mare amator de sport, este nelipsit de la partidele sportive din garnizoană, unde joacă fotbal, volei sau tenis.
Ce nu-i place
Superficialitatea şi mulţumirea de sine, care tind să se generalizeze. Detestă minciuna şi pe cei care nu-şi fac treaba la punct şi virgulă. Consideră mult mai onorabil ca acela care nu se pricepe la un lucru să recunoască acest lucru, nu să se bage într-o treabă pe care nu o poate duce la bun sfârşit.