Urmărire ca-n filme prin Brăila. Un şofer beat a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la Rutieră s-au chinuit minute bune să-l tragă pe dreapta pe un şofer care a ignorat semnalele oamenilor legii, continuându-şi cursa nebunească prin Brăila.

Pe 17 octombrie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au depistat în trafic pe un brăilean de 32 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe bulevardul Dorobanţilor din Brăila.

”Acesta a a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, continuându-şi deplasarea prin cartierul Obor, şi a fost oprit la intersecţia străzilor Rândunicii cu Anton Pan. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,46 mg/l, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul s-a ales acum cu dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului.             

   

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite