Un şofer beat a intrat cu maşina într-o bordură, iar vehiculul a luat foc. O persoană a fost rănită în accidentul rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 33 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului după ce s-a urcat băut la volan, iar la un moment dat a pierdut controlul maşinii, care s-a izbit violent de o bordură.

Duminică, 5 ianuarie, un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada Gheorghe Avramescu, dinspre strada Debarcaderului către strada Astrului, a pierdut controlul asupra maşini, lovind o bordură.

În urma impactului, vehiculul a luat foc. Accidentul s-a soldat cu vătămarea corporală a unui pasager, în vârstă de 53 de ani, din Brăila, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

”Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,88 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite