Şoferii tupeişti şi samsarii, protejaţi de o decizie a ÎCCJ prin care se suspendă ridicarea maşinilor parcate ilegal. Poliţia Locală Brăila, cu mâinile legate
0
După ce reuşiseră să facă oarecare ordine în domeniu, autorităţile brăilene se declară acum cu mâinile legate în faţa şoferilor care parchează în locuri interzise şi a samsarilor care expun maşini la vânzare pe domeniul public. Asta după ce o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Jusţtie (ÎCCJ), emisă în luna mai a.c., a declarat neconstituţională ridicarea maşinilor pe platformă.
„După ce au văzut că nu mai avem voie să folosim platforma, samsarii au început să aducă din nou maşini cu anunţ de vânzare în geam, în diferite zone din oraş. Probleme mai sunt şi cu cei care ies la terase şi vor să aibă maşina la doi paşi, chiar dacă asta înseamnă să parcheze în zonă interzisă. Când apăream cu platforma, imediat apăreau şi şoferii ca să îşi mute maşinile. Acum, dacă ştiu că nu mai avem voie să le ridicăm, nu prea ne mai bagă în seamă. Le dăm amenzi, dar ştiţi cum e cu amenzile astea: unii le plătesc, alţii nu... Plus că sunt şi unii mai recalcitranţi, care ne înjură, ne ameninţă...", a declarat Seny Ciurea, şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Locale Brăila.
Primarul Brăilei, Aurel Simionescu, spune că, împreună cu alţi edili din ţară, a solicitat guvernanţilor de la Bucureşti să găsească o formulă pentru reglementarea, printr-o nouă Hotărâre de Guvern, a acestui domeniu. „Guvernul trebuie să dea o hotărâre cadru, după care fiecare localitate trebuie să îşi aşeze lucrurile, dar după cum vedeţi probabil că numai asta nu e problema Guvernului astăzi", a declarat Simionescu, făcând referire la tensiunile politice existente în prezent la nivel central.
Începând din august 2013, activitatea de ridicare a de pe domeniul public a maşinilor parcate ilegal era reglementată, la Brăila, prin Hotărârea Consiliului Local Municipal nr. 190. Prin decizia emisă în luna mai 2015 de ÎCCJ, respectiva hotărâre a fost suspendată.
De la începutul anului în curs şi până în luna mai, la Brăila au fost ridicate pe platformă 42 de autoturisme. Pentru a le recupera, şoferii au trebuit să achite o amendă la Poliţia Locală, dar şi o taxă de „depozit”, către societatea „Braicar”, cea care intervenea în teren cu o autspecială destinată acestui tip de operaţiuni. Astfel, şoferii aveau de achitat o taxă de 325 lei, reprezentând contravaloarea deplasării autospecialei-platformă şi a operaţiunii de sigilare, precum şi o taxă de 380 pentru fiecare zi în care autoturismul s-a aflat în spaţiul de depozitare.