Satul din România unde se construiește un parc fotovoltaic de 150 de milioane de euro
0O companie multinațională va investi 150 de milioane de euro ca să construiască un parc de panouri fotovoltaice pe un teren de 141 de hectare din satul Mihail Kogălniceanu din Brăila.
Primăria Șutești a scos la licitație publică 4 parcele de pășune cu o suprafață totală de 141 de hectare din satul Mihail Kogălniceanu, unde va fi construit un parc de panouri fotovoltaice de 140 megawați în sistem dual.
Panourile vor fi ridicate la o înălțime adecvată, astfel încât ovinele să poată să pască sub acestea. Investiția totală a proiectului se ridică la valoarea de 150 de milioane de euro.
Contractul de concesionare a fost deja semnat, iar firma câștigătoare a plătit redevența pentru primul an.
„Licitația a fost câștigată de o firmă multinațională, a fost semnat contractul de concesionare pe o perioada de 49 de ani, prețul concesionarii în urma licitației fiind stabilit la valoarea de 2.100 euro/hectar/an. Redevența pe primul an fost deja virată în contul UAT Șutești în valoare de 1.485.765,75 lei, iar firma câștigătoare a demarat procedurile pentru eliberarea certificatului de urbanism și a avizelor necesare!”, a declarat Costică Dobre, primarul comunei Șuțești.
Parc fotovoltaic în apropierea orașului Teiuș
Tot în România, un dezvoltator din Danemarca va investi într-un nou parc fotovoltaic cu o capacitate de 70 megawați în apropierea orașului Teiuș din județul Alba. Proiectul va avea, în final, un caracter „agrovoltaic”, îmbinând energia verde cu agricultura.
Parcul fotovoltaic se întinde pe o suprafaţă de 7.935 metri pătrați şi va asigura 80% din necesarul de energie pentru Wellness Club by Greenfield, 90% din necesarul de energie pentru clădirea de birouri Impact şi 30% din necesarul de energie pentru clădirile din a patra fază de dezvoltare a cartierului, inclusiv iluminat public.
„Ne bucurăm să realizăm încă un pas important în direcţia sustenabilităţii, unul dintre pilonii de bază ai strategiei de dezvoltare a companiei noastre. (...) Credem că investiţia în energia regenerabilă este pasul absolut necesar pentru un viitor mai bun al comunităţilor pe care le dezvoltăm şi includem astfel de soluţii verzi în toate proiectele noastre", a declarat Constantin Sebeşanu, CEO al companiei.
Parcul fotovoltaic urmează să fie conectat la reţea până la finalul anului şi va produce anual circa 785 megawați de energie regenerabilă.