Record de naşteri la Brăila în preajma Crăciunului. 18 bebeluşi au venit pe lume în zilele de 25, 26  şi 27 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Ştefan s-a născut pe 27 decembrie 2015 FOTO Alina Tatu
Vlad Ştefan s-a născut pe 27 decembrie 2015 FOTO Alina Tatu

Bucurie mare în 18 familii brăilene. 18 mămici au născut câte un bebeluş sănătos tun în perioada 25 – 27 decembrie 2015. Record de naşteri în perioada Crăciunului spun medicii brăleni. Această cifră nu a mai fost atinsă de 10 ani de zile. În anul 2014 s-au născut la Maternitatea din Brăila 11 bebeluşi.

Nouă fete şi nouă băieţi sunt se pare cei mai norocoşi nou-născuţi din Brăila. Asta se spune despre bebeluşii aduşi pe lume în preajma Crăciunului – sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Medicii brăileni nu au mai avut parte de o aşa aglomeraţie în preajma sărbătorilor de iarnă de mai bine de zece ani.

Ziua de Crăciun va avea o semnificaţie dublă pentru 5 familii. În data de 25 decembrie 2015 s-au născut doi băieţi şi trei fetiţe. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi pe 26 decembrie 2015, iar pe 27 decembrie 2015 opt bebeluşi au făcut cunoştinţă pentru prima oară cu lumea. Toţi sunt sănătoşi iar majoritatea mămicilor au născut pe cale naturală.

„Pe 25 au fost cinci naşteri, doi băieţi şi trei fetiţe, pe 26 tot cinci naşteri, doi băieţi şi trei fetiţe iar pe 27, opt naşteri, cinci băieţi şi trei fete. Putem spune că este o cifră record, mai ales că noi în România nu stăm bine la capitolul natalitate” a declarat Mihail Iugulescu, managerul Spitalului Judeţean Brăila, structură din care face parte Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Brăila.

Familia Alexandru face parte din grupul celor 18 familii fericite. Mămica trebuia să nască pe 16 ianuarie însă la control, medicii i-au spus că trebuie neapărat să intre la cezariană pentru că bebeluşul este mare. Astfel, pe data de 27 s-a născut Vlad Ştefan în greutate de 4000 de grame. Sănătos tun, Vlad Ştefan s-a născut în zi de mare sărbătoare. Se spune că, cei născuţi în preajma Crăciunului sunt norocoşi.

„Suntem bucuroşi. E al doilea copil şi faptul că a venit în zi de sărbătoare, bucuria e cu atât mai mare. Nu mă aşteptam să nasc de Sf. Ştefan însă dacă s-a întâmplat aşa, am decis împreună cu soţul să îi punem al doilea nume, Ştefan”  spune mamica dna Alexandru.
bebe cu curioara

Tradiţia spune că cei născuţi în zi de sărbătoare sunt norocoşi şi vor avea parte toată viaţa de bunăstare.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite