Profilul psihologic al atacatorului de la Brăila, care a intrat cu maşina din plin în oameni. „Face parte din categoria agresorilor dezorganizaţi, răzbunători“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Valentin Parfenie FOTO Facebook/ Marius Parfenie
Marius Valentin Parfenie FOTO Facebook/ Marius Parfenie

Comportamentul tânărului de 20 de ani din Brăila care a rănit zece persoane după ce a intrat cu maşina în uşile de acces ale unui mall ”exprimă prezenţa unui delir”, consideră psihologii.

Modul în care a acţionat tânărul de 20 de ani trădează, afirmă psihologii, un agresor cu comportament dezorganizat, iar autocontrolul este posibil să fi fost influenţat de consumul de alcool sau substanţe interzise. 

”Acest individ face parte din categoria agresorului dezorganizat, pentru că şi-a depersonalizat victima prin înjughiere. Din perspectiva psihologică, autorul faptei a avut ca scop suprimarea vieţii, însuşirea bunului (autoturism), răzbunare, premeditare. În acest caz există posibilitatea conturării intenţiei directe, adică să mergi în locuri aglomerate, e o conduită de a merge până la confirmarea a ceea ce ai făcut în  maniera «uite cine sunt şi ce pot».

Este vorba de un conflict care trebuia rezolvat, revendicat şi sancţionat în algoritmul său impulsiv exploziv. Scena aceasta, să intri cu agresivitate în grupuri exprimă prezenţa unui delir de tip persecutat - persecutoriu, cu disparitia autocontrolului conştient, posibil influentat şi de consumul de substante interzise”, apreciază psihologul Ionel Brătianu, care subliniază că în acest caz profilul psihiatric al agresorului va concluziona posibil prezenţa unui tablou al psihopatului.

Reamintim că, duminică după-amiază, Valentin Marius Parfenie se afla în comuna Cazasu pentru a cumpăra o maşină, autoturismul cu care, ulterior, a lovit mai multe persoane. El ar fi vrut să cumpere autoturismul pe care l-a şi testat, însă la întoarcere l-a înjunghiat pe vânzătorul în vârstă de 44 de ani din motive necunoscute şi a fugit cu tot cu autoturism. Pe Centură, în apropierea Grădinii Zoologice, a lovit două persoane. Apoi s-a îndreptat spre hipermarketul Carrefour, în parcarea căruia a lovit mai multe persoane, înainte de a se opri cu maşina în uşile de acces în complex.

Un martor la accidentul de la Brăila a povestit că şoferul agresor striga „Trebuie să curgă sânge în ţara asta!”. Un alt martor a povestit că tânărul a încercat de 3 ori să intre în incinta complexului, însă stâlpii de beton de la intrare l-au împiedicat. Câteva persoane au reuşit să îi scoată cheile din contact şi să-l dea jos din maşină, până la sosirea echipajelor de poliţie. 


 

Agresorul, Valentin Marius Parfenie, nu se află la primul incident violent.  Pe când avea 17 ani şi 3 luni, acesta a bătut violent un alt bărbat, folosindu-se de o rangă. Agresiunea, confirmată ulterior de două instanţe de judecată, a fost comisă alături de tatăl său, Vasile Parfenie. Dacă adultul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, Valentin a primit o pedeapsă simbolică, ce a constat în supravegherea sa timp de 6 luni. la primul incident violent. 

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite