Primarul de la Însurăţei găsit incompatibil de ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul şi viceprimarul oraşului Însurăţei declaraţi incompatibili de ANI FOTO: adevarul.ro
Primarul şi viceprimarul oraşului Însurăţei declaraţi incompatibili de ANI FOTO: adevarul.ro

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, existenţa conflictului de interese de natură administrativă, precum şi indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese în cazul a 30 foşti sau actuali aleşi locali.

Printre cei aflaţi în incompatibilitate se numără 11 primari, nouă viceprimari, un fost viceprimar, şapte consilieri locali şi doi foşti consilieri locali. În lista ANI se regăseşte şi primarul oraşului Însurăţei, Gheorghe Ionel, actualmente membru PSD, după OUG 55/2014.

Agenţia Naţională de Integritate susţine că primarul Gheorghe Ionel s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 iunie — 03 octombrie 2012, întrucât a deţinut, simultan funcţia de primar, şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Grupului Şcolar Industrial Însurăţei (în prezent, Liceul Tehnologic ”Nicolae Titulescu” Însurăţei), încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Primarul Ionel Gheorghe a spus că o să conteste în instanţă decizia ANI, având în vedere că în perioada cât a fost membru în CA la Grupului Şcolar Industrial Însurăţei nu a fost renumerat pentru această activitate.

"Eu nu consider că am făcut o mare greşeală că am încercat să ajut şcoala. Dar, mă rog, alţii gândesc altfel. Mă voi judeca, să văd dacă îmi găsesc dreptatea", a declarat primarul oraşului Însurăţei Ionel Gheorghe.

Şi viceprimarul oraşului are probleme cu ANI. În luna aprilie 2015, fostul viceprimar Paul Alexandru a demisionat din funcţie după ce ANI l-a găsit în incompatibilitate în perioada 29 iunie 2012 – 08 septembrie 2014, întrucât a deţinut, simultan cu funcţia de viceprimar, şi funcţia deadministrator al S.C. PREFIX IMPEX S.R.L., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Citiţi şi 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite