Premieră la podul suspendat peste Dunăre, de la Brăila. Acum, pe şantier se lucrează şi pe timpul nopţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul suspendat de la Brăila luminat, sursa foto: Radu Aramă
Podul suspendat de la Brăila luminat, sursa foto: Radu Aramă

A fost accelerat ritmul lucrărilor de şantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, unde  se lucrează şi pe timpul nopţii, începând din 1 septembrie. Obiectivul va fi cel mai complex proiect de infrastructură din România din ultimii 30 de ani şi va lega regiunile istorice Moldova, Muntenia şi Dobrogea.

Lucrările la podul suspendat de la Brăila sunt realizate în proporţie de peste 50 la sută. Pentru a accelera ritmul lucrărilor, constructorii au decis să se lucreze în mai multe schimburi. Astfel, muncitorii au fost împărţiţi pe ture.

 Începând cu 1 septembrie, pe şantierul podului de la Brăila se lucrează şi parcursul nopţii, a transmis ing. Viorel Eşanu, responsabil cu monitorizarea lucrărilor la podul peste Dunăre din partea constructorului Astaldi.

Înainte să instituit programul de noapte, pe pod au fost montate instalaţii de lumini. Sute de becuri au fost aprinse pe obiectivul care leagă judeţele Brăila şi Tulcea, mai exact pe platforma numită în termeni tehnici „catwalk”.

 În prezent, sute de muncitori lucrează pe ambele maluri ale obiectivului care va fi cel mai mare pod din România şi al treilea din Europa.

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va fi cel mai scump pod construit vreodată în România. Potrivit datelor tehnice, firele de oţel care se vor împleti şi vor forma cele două cabluri de ancoraj de la podul suspendat peste Dunăre vor avea o lungime de 81.000 de kilometri. Asta înseamnă că ar putea înconjura Pământul de două ori pe la Ecuator. De asemenea, pentru realizarea celui mai scump pod construit vreodată în România, constructorii vor folosi 25.000 de tone de oţel şi peste 200.000 metri cubi de beton.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul tulcean.

Drumul principal Brăila-Jijila are o lungime de 19,095 kilometri, cu patru giratorii şi un nod rutier. Până la km 7+940 va avea două benzi de circulaţie pe fiecare sens, iar de acolo - câte una pe sens. Drumul de legătură cu DN22 Smârdan-Măcin are o lungime de 4,328 kilometri şi are o bandă de circulaţie pe fiecare sens, cu două intersecţii. 

Deasupra Dunării va fi o porţiune de doi kilometri de pod. În rest vor fi viaducte, drumuri de legătură, intersecţii giratorii, plus 33 de poduri, podeţe şi pasaje. Pe malul Tulcei va exista şi o staţie automată de taxare.

Licitaţia pentru realizarea podului suspendat peste Dunăre a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme - una din Italia şi cealaltă din Japonia, iar contractul prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condiţiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuţie. 

Investiţia se ridică la aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Vă recomandăm şi: 

Operaţiune complexă la Podul peste Dunăre. Japonezii vor monta cablurile principale pe o distanţă de 2 kilometri

Orban, la podul peste Dunăre de la Brăila: Eu recunosc intervenţia domnului Tudose, spre deosebire de alţii

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite