PORTRET/Viorica Novac face teatru la Clubul Seniorilor din Brăila
A lucrat ca şi contabil timp de aproape 20 de ani. După ieşirea la pensie, a fondat Clubul Seniorilor ca o soluţie pentru petrecerea timpului liber pentru pensionari.
A lucrat în Învăţământ timp de şapte ani, apoi ca economist la CAP Chiscani, după care s-a angajat la SC Termoelectrica Bucureşti, Sucursala Electrocentrale Brăila ca şi contabil la Biroul Financiar - Contabilitate.
La 1 ianuarie 2008, s-a pensionat. Pentru că trebuia să-şi găsească o modalitate utilă de ocupare a timpului liber, s-a gândit să înfiinţeze un „club al persoanelor vârstnice".
Preocupare nobilă
Astfel a luat fiinţă Clubul Seniorilor de la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati".
„Trebuia să mă fac utilă societăţii, să-mi aduc contribuţia atât cât pot la alinarea suferinţelor celor vârstnici, nevoiaşi şi cu greutăţi în familie, având în vedere pensiile foarte mici, lipsa aparţinătorilor în unele cazuri. Şi de aici, ideea de a activa la Clubul Seniorilor al cărui fondator sunt alături de alte persoane", ne-a mărturisit Viorica Novac.
Clubul a fost fondat la 4 noiembrie 2009.
„Iniţial a fost o încercare timidă, dar timpul a materializat-o şi astăzi trăim într-o „familie închegată" unde ne simţim bine. Clubul nu a avut un plan ci doar plăcerea de a ne întâlni, de a discuta, de a schimba păreri încât a apărut necesitatea de a avea activităţi concrete", ne-a mai spus ea. Activităţile concrete constau în cursuri de calculator şi de limbă engleză, excursii, spectacole.
Teatru cu „Ambiţioşii"
În luna martie 2010 s-a înfiinţat trupa de teatru a Clubului, intitulată sugestiv „Ambiţioşii", care a susţinut spectacole în cadrul Bibliotecii dar şi în alte oraşe.
„Pe 20 octombrie am fost la Sibiu, la Biblioteca Astra, unde am susţinut un spectacol de teatru - lectură şi poezie, la care am participat alături de colegii Richard Otto Guminschi, Ilie Neagu, Elena Constantinescu şi Claudiu Brăileanu, şef Serviciu Relaţii cu Publicul din cadrul Bibliotecii „Panait Istrati", ne-a spus pensionara.
Acest spectacol a fost prezentat şi la Braşov cu ocazia Conferinţei Naţionale a Asociaţiei Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România, pe 22 octombrie, dar şi la Centrul de Reeducare pentru Tineri şi Minori Tichileşti, la şcoala nr. 9 „Anton Pann", la căminele de bătrâni „Sf. Petru şi Pavel", „Sf. Nicolae" şi cel din Lacu Sărat.
În afară de spectacole, clubul mai organizează şi excursii în toată ţara. Până acum membrii au vizitat Braşov, Piatra Neamţ şi Sibiu.
Întrebări şi răspunsuri
Cum de aţi ajuns să faceţi teatru pentru club?
Am intrat în lumea teatrului, mi-am intrat în rol chiar dacă în lumea de zi cu zi nu pot plânge faţă de străini şi nu mă pot exterioriza lor. Clubul este cu totul altceva, trupa de teatru este feeria, este lumea mea, locul unde mă simt cel mai în siguranţă şi nimic nu mă poate atinge.
Un mesaj pentru viitorii pensionari?
Generaţiilor care vor urma le rog să ne urmeze exemplul, să păşească cu încredere în lumea minunată a Clubului Seniorilor, lume în care îşi găsesc materializarea toate dorinţele de petrecere în mod plăcut şi util a timpului liber. Solicităm societăţii civile, tinerei generaţii mai multă consideraţie pentru meritele noastre şi bătrâneţea noastră.
Ce-i place
Îmi plac excursiile, plimbările, ieşirile cu prietenii în mijlocul naturii, în aer liber. Iubesc foarte mult florile, îmi place să le cultiv, să le îngrijesc şi să le admir frumuseţea, oferindu-le din splendoarea lor tuturor persoanelor care îmi trec pragul. Îmi place să respect semenii, să fiu respectată şi să aplic sintagma că „respectul nu se cerşeşte, se câştigă respectând la rândul tău".
Ce nu-i place
Nu îmi place să pierd timpul inutil. Îi urăsc pe cei care încearcă să profite de bunătatea mea şi detest să copiez modele de viaţă. Îmi place să fiu originală întotdeauna.
Profil
Născută: 24 octombrie 1947, Spiru Haret, jud. Brăila
Studii: Şcoala de Contabilitate
Ocupaţie: Pensionar
Familie: Văduvă, doi copii























































