Percheziții la Brăila pentru atacul cu macetă. Anchetatorii sunt pe urmele atacatorilor care au tăiat un bărbat în plină stradă

0
Publicat:

Ample percheziții au loc vineri, 5 mai a.c., în municipiul Brăila, pentru găsirea atacatorilor bărbatului de 33 de ani tăiat în stil mafiot, cu macetele, în plină stradă.

Anchetatorii îi caută pe atacatorii cu maceta FOTO: ARHIVA
Anchetatorii îi caută pe atacatorii cu maceta FOTO: ARHIVA

„În cursul acestei dimineți, în municipiul Brăila, au fost efectuate 13 percheziții domiciliare în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor. Având în vedere faptul că în aceste momente sunt desfășurate mai multe activități de cercetare penală, vom reveni cu informații când derularea anchetei va permite acest lucru”, a anunțat Poliția Brăila.

O reglare de conturi în stil mafiot s-a petrecut sâmbătă noapte, 29 aprilie a.c., în plină stradă, în Brăila. Un bărbat de 33 de ani a fost tăiat cu macete de mai mulți indivizi care aveau cagule pe față. 

Bărbatul din Brăila care a rămas fără degete fusese oprit de poliție cu doar câteva ore înainte.

În mașina acestuia se mai aflau două persoane, iar polițiștii au găsit droguri și un cuțit.

„La data de 29 aprilie a.c., ora 19,30, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila-Biroul Ordine Publică au oprit în trafic un autoturism pe strada Maramureş din municipiul Brăila, condus de un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Brăila, acelaşi care peste mai puţin de 4 ore avea să fie victima unei tentative de omor.

În urma controlului efectuat de poliţişti, în poşeta unei tinere în vârstă de 22 de ani, pasager în auto, a fost descoperit şi ridicat un cuţit.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

De asemenea, asupra unui tânăr în vârstă de 18 ani, din Brăila, şi el pasager în autoturismul condus de bărbatul de 33 de ani, a fost găsit un plic din plastic autosigilant ce conţinea fragmente vegetale, fiind ridicat în vederea continuării cercetărilor”, a transmis IPJ Brăila, într-un comunicat de presă.

Momentul atacului produs în plină stradă la Brăila a fost surprins de camerele de supraveghere. Pe imagini se vede că bărbatul de 33 de ani a fost atacat pe bulevardul Dorobanţilor din Brăila și lăsat într-o baltă de sânge.

Are plăgi prin înjunghiere, mai multe traumatisme, iar medicii au fost nevoiţi să îi amputeze degetele de la mâini.

El ar face parte dintr-o grupare interlopă, este recidivist și oamenii legii cred că este vorba despre o reglare de conturi, mai ales că în urmă cu o lună el a fost implicat într-un conflict violent într-o benzinărie.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite