Mopedist beat şi fără permis surprins de poliţişti în trafic. Ce alcoolemie avea bărbatul
0Un tânăr de 25 de ani este cercetat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis după ce a fost surprins băut în trafic, în timp ce conducea un moped, de către poliţiştii rutieri.
Luni 23 septembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală l-au oprit în trafic, pe raza comunei Gemenele, pe un localnic, în vârstă de 25 de ani, în timp ce conducea un moped.
”Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, ocazie cu care poliţiştii au constatat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,98 mg/l. Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că tânărul deţine permis de conducere, însă nu pentru această categorie de vehicul, ce figurează ca fiind reţinut”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis.