La Brăila, se taie plopii pentru a se face loc lucrărilor
0Ceea ce unii brăileni se chinuie să obţină de ani de zile, anume doborârea plopilor bătrâni, care an de an umplu străzile cu puful lor, se pare că devine o realitate. Acest lucru se întâmplă însă numai în zonele care intră în ample lucrări de reabilitare.
Astfel, plopii care mărginesc strada Griviţei în zona Piaţa Halelor au fost puşi la pământ pentru a face loc lucrărilor.
„A venit vremea bună, mergem în forţă cât mai repede pentru a preda la timp lucrarea. Acum lucrăm cu toate forţele pe sectorul II al şantierului, sector cuprins între străzile G-ral Ieremia Grigorescu şi 1 Decembrie 1918. Dar am intrat cu pregătirile şi pe sectorul III, cel cuprins între Piaţa Halelor şi Şcolilor, unde deja s-a trecut la scoaterea copacilor şi a grilajelor pe care cetăţenii aveau întinse bolţi de viţă de vie", ne-a informat Constantin Dumitru, şeful şantierului Griviţa.
În momentul de faţă, primul tronson cel cuprins între străzile G-ral Ieremia Grigorescu şi Calea Galaţi este aproape de finalizare urmând a fi predat oficial edililor. Pe tronsonul II se lucrează intens la finalizarea infrastructurii şi imediat după sărbătorile de Paşti se va trece la lucrările căii rutiere. Lucrarea care costă 8 milioane de euro a fost demarat cu un an în urmă la data de 15 martie 2010.























































