La 17 ani, brăilean trimis în judecată pentru vătămare corporală gravă
Agresorul l-a lovit pe un tânăr cu picioarele, până ce i-a fracturat ambele oase ale gambei drepte. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus trimiterea în judecată a minorului Norocel Căldăraru, în vârstă de 17 ani, cercetat pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală gravă.
Anchetatorii precizează că, în noaptea de 12/13 februarie a.c., la ora 3.00, Căldăraru l-a lovit pe Viorel Chiburţă, la intersecţia străzilor Ştefan cel Mare cu G-ral Eremia Grigorescu. Ambii tineri erau în stare de ebrietate.
Loviturile au fost atât de puternice, încât lui Chiburţă i-a fost fracturată gamba dreaptă (fractură cu deplasare). Instanţa brăileană urmează să se pronunţe.























































