Iniţiativă inedită a elevilor de la un liceu din Brăila. Flashmob pentru stoparea abuzurilor din mediul virtual asupra tinerilor

0
0

Elevii Liceului Teoretic „Panait Cerna” din Brăila au ţinut să tragă astăzi un semnal de alarmă cu privire la  situaţiile de abuz cu care se confruntă tinerii pe Internet.

Ziua de 3 octombrie, dedicată prevenirii victimizării minorilor, din cadrul evenimentului naţional ”Săptămâna prevenirii criminalităţii”, le-a oferit poliţiştilor brăileni prilejul de a face echipă cu elevii Liceului Teoretic” Panait Cerna” Brăila în cadrul unui demers inedit prin care au dorit să tragă un semnal de alarmă cu privire la efectele pe care abuzurile din mediul virtual le au asupra tinerilor.

Organizată în jurul unui flashmob, activitatea a transformat curtea liceului într-o adevărată scenă. Elevii implicaţi i-au surprins, deopotrivă pe colegi, pe profesori şi pe trecători, cu un spectacol de dans pe parcursul căruia au fost prezentate placarde conţinând recomandări pentru gestionarea situaţiilor de abuz pe internet.

Momentul artistic a fost urmat de intervenţia reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, care a avut rolul de a-i face pe tineri să conştientizeze efectele bullying-ului asupra victimei şi agresorului şi importanţa respectării unor norme de conduită, nu doar în viaţa reală, ci şi în mediul online.

În finalul activităţii, preşedinta Consiliului elevilor Liceului Teoretic” Panait Cerna” Brăila le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa spiritului de colegialitate în mediul şcolar şi despre modul în care trebuie să procedeze un tânăr aflat într-o situaţie de abuz pentru a primi ajutor.

Poliţiştii  le-au transmit elevilor o serie de recomandări pe care să le aibă în vedere dacă se confruntă cu situaţii de abuz pe Internet:

-nu uita de setările de confidenţialitate ale conturilor de pe reţelele de socializare! În acest mod poţi restricţiona accesul persoanelor rău-intenţionate la postările tale şi le poţi împiedica să  intre în contact cu tine;

-dacă cineva te face să te simţi inconfortabil pe internet, poţi oricând să renunţi la comunicarea cu acea persoană, blocând-o. Nu eşti obligat să suporţi ceea ce îţi provoacă neplăcere sau teamă;

-nu ezita să anunţi un adult în care ai încredere că eşti victima unei agresiuni sub orice formă pe Internet;

-păstrează (prin salvare de pagină ori fişier sau captură de ecran) orice mesaj, comentariu, secvenţă audio sau video pe care agresorul le-a postat. Dacă actele de hărţuire nu încetează şi au un caracter de ameninţare, ori îţi provoacă o stare de frică şi insecuritate,  fă plângere la Poliţie;

-fă-ţi un nou cont de utilizator şi închide-l pe cel vechi;

-fă o sesizare pe unul dintre site-urile specializate (www.oradenet.ro, www.efrauda.ro) în cazul în care o persoană cu care comunici pe internet te jigneşte, te ameninţă, îţi transmite mesaje cu tentă sexuală, îţi cere să îi trimiţi fotografii nud cu tine sau îţi trimite poze cu conţinut pornografic, te îndeamnă să consumi droguri;

-transmite mesajul poliţiştilor pe reţelele de socializare la care ai cont. Pot exista elevi de vârsta ta care au nevoie de sprijinul nostru.

          

Mai multe - Brăila

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite