Încă două îmbolnăviri de COVID-19 la Brăila. Unul dintre pacienţi este minor. Numărul de cazuri a ajuns la 19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Zece dintre persoanele confirmate cu Covid-19 în judeţ au fost declarate vindecate. Brăila se află printre judeţele cu cele mai puţine cazuri de îmbolnăvire înregistrate. Spre comparaţie, în Galaţi, judeţul vecin, sunt de 14 ori mai mulţi pacienţi confirmaţi.

Sâmbătă, 18 aprilie, au fost confirmaţi încă doi pacienţi cu  Covid-19. Unul dintre aceştia este un copil, după cum au confirmat surse medicale.

Neoficial, s-a aflat că este vorba despre soţul şi copilul unei asistente de la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean, care fusese testată acum două zile pentru virusul COVID-19, după ce se simţea rău, iar rezultatul a fost pozitiv. Şi prefectul judeţului, Cătălin Boboc, a confirmat că printre cei doi pacienţi se află un copil.

„Avem doi noi pacienţi confirmaţi la Brăila: un adult şi un copil. Avem un alt pacient vindecat şi externat azi, după ce au venit rezultatele. De asemenea, mai avem un prim test negativ de la unul dintre medicii brăileni care lucrează la Galaţi. Urmează să vină şi al doilea, probabil tot negativ, pentru că medicul este în regulă şi probabil că va fi, de asemenea, externat. În privinţa copilului şi al celuilalt adult cu coronavirus, se vor face anchetele, se vor extinde, vor mai fi testaţi şi cei cu care au intrat în contact şi care necesită această măsură. Din fericire, starea lor este bună”, a declarat Boboc.

Ca urmare a celor două cazuri noi, judeţul Brăila a ajuns la 19 pacienţi confirmaţi cu Covid-19. Dintre aceştia, 10 au fost deja declaraţi vindecaţi au fost şi externaţi. Brăila se află printre judeţele cu cele mai puţine cazuri de infecţii confirmate cu SARS-CoV-2. Spre comparaţia, la Galaţi, judeţul vecin, sunt de 14 ori mai multe cazuri, iar numărul de morţi de acolo este deja egal cu numărul de îmbolnăviri de la Brăila.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite