În a patra zi de grevă a foamei, revoluționarii brăileni au fost vizitați de deputatii Eugen Bădălan și Viorel Balcan
0
Ieri după amiază, la cortul greviștilor au poposit, pe rând, cei doi deputați brăileni ai partidului de guvernământ. Mai întâi Viorel Balcan și mai apoi Eugen Bădălan. Amândoi au purtat discuții cu cei aflați în greva foamei cât și cu alți revoluționari susținători și doi dintre liderii de asociații din Brăila.
Parlamentarii brăileni au recunoscut ca s-a făcut o greșeală în adoptarea Legii 410/2011 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 80/2010 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar. Mai mult, Viorel Balcan s-a arătat nemulțumit de faptul că amendamentele "au fost strecurate pe neobservate în discuțiile din plenul Camerei Deputaților și ele au fost aprobate în necunoștință de cauză".

Reamintim că un grup de revoluționari, protestează pentru revenirea asupra amendamentelor care prevăd pentru anul 2012 înghețarea pensiilor și salariilor, amânarea aplicării unor prevederi din Legea educației naționale privind finanțarea educației și cercetării, continuarea blocării posturilor vacante și ocuparea numai a 15% din posturile vacante, neacordarea tichetelor de masă, a tichetelor de vacanță și a tichetelor cadou în 2012, neacordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.























































