Galerie foto: Sărbătoarea etniilor pe faleză. Zeci de brăileni au gustat din bunătățile pregătite de cele cinci comunități participante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului implementat de Primăria Municipiului "Brăila - cultură, locuri, tradiții și obiceiuri străvechi".

Cele cinci comunități etnice prezente, bulgari, turci, greci, lipoveni și romi și-au etalat costumele tradiționale, dar și talentul în arta pregătirii mâncărurilor specifice.


"Vizitând târgul organizat ne putem da seama despre evoluţia bucătăriei brăilene de-a lungul anilor, de interesul pe care toate grupurile etnice din Brăila - greci, turci, ruşi, bulgari, everi, armeni, saşi - le-au acordat artei preparării mâncărurilor. Un alt punct central al proiectului îl constituie etalarea costumelor tradiţionale ale românilor sau grupurilor etnice din Brăila, fie că este vorba de turci, armeni, lipoveni, greci ori bulgari", se arată în prezentarea proiectului.

image

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO


Autoritățile prezente la manifestare au salutat inițiativa Primăriei Brăila de a promova cultura și tradițiile orașului "Autoritățile au înțeles că și din cultură se fac bani, că și dimensiunea culturală a unui oraș, a unei comunități înseamnă prosperitate, o ocazie pentru prosperitate, pentru a se dezvolta economic respectiva comunitate", a declarat Ana Hărăpescu, director Direcția de Cultură.


Președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu și-a exprimat dorința ca într-un viitor la Brăila să fie organizat și un festival de muzică popular al etniilor. "Poate într-un viitor vom reuși să facem la Brăila și un festival de muzică al etniilor, național în primă fază și apoi internațional, fiindcă așa ne-am obișnuit".

image

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO


Manifestarea s-a încheiat cu un spectacol de muzică populară.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite