Galerie foto: Lumina Sfântă a Învierii a ajuns în casele a zeci de mii de brăileni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lumina Sfântă se aşează în candelă şi se păstrează cât mai mult timp cu putinţă. FOTO: N.Butnaru
Lumina Sfântă se aşează în candelă şi se păstrează cât mai mult timp cu putinţă. FOTO: N.Butnaru

Lumina Sfântă a Învierii a ajuns deja în casele a zeci de mii de brăileni ce au participat la slujba specială de Paşte oficiată în toate lăcaşurile de cult din municipiu şi judeţ. Brăilenii au venit cu mic cu mare la biserică şi au cântat "Hristos a înviat!".

Nu există dar mai de preţ dat de Dumnezeu decât acela de a primi Lumină, de a împărtăşi aceeaşi credinţă, de a şterge lacrimile celor trişti cu un zâmbet, de a ierta şi de a fi iertat, într-un semn divin, de astă dată, Semnul Crucii: aşa păreau să spună ochii celor care, cu mic cu mare, s-au întors, în această noapte de Sărbătoare a Creştinătăţii, spre lăcaşurile de cult.

Nu a existat biserică, mănăstire sau schit care să nu devină neîncăpător în această noapte.

Zeci de mii de brăileni au venit la biserici spre a lua Lumină Sfântă a Învierii.

La Catedrala Naşterea Domnului din Bariera Călăraşilor, slujba a început în jurul orei 20.00, iar mii de brăileni, de la copil de grădiniţă, până la bunic în baston s-au adunat aici pentru a cânta împreună, într-o comuniune ce numai această noapte o poate înfăptui, "Hristos a înviat!".

De altfel, slujbele au început peste tot în jurul aceleeaşi ore, iar momentul culminant a fost aproape de orele 24.00, când înalţii prelaţi au ieşit cu Lumina Sfântă a Învierii şi au împărţit-o credincioşilor până la ultimul. 

La miezul nopţii, preoţii au rostit "Hristos a înviat!", iar mulţimea le-a răspuns în cor: "Adevărat a înviat!". 

Momentul s-a dovedit a fi emoţionant atât pentru tinerii care au venit în grupuri, grupuri spre Casa Domnului, cât şi pentru vârstnicii, suferinzii şi neputiincioşii care şi-au făcut cu greu loc prin mulţime spre Altar pentru a lua lumină direct de la Sfeşnicele de lângă Iconostas.

inviere braila

"Hristos a înviat!" au rostit cei ce au cerut lumină. "Adevărat a înviat!", au răspuns cei ce au dat lumină.

image
"Vin în fiecare an la Slujba de Înviere şi mă întorc acasă cu o bucurie imensă în suflet. Duc lumină acasă, aprind candela şi mă simt atât de împăcată şi mulţumită că reuşesc să fac acest gest şi chiar mă bucur să pot cânta Hristos a înviat la unison cu alţi prieteni, vecini, cu rude şi chiar şi cu străini", ne-a mărturisit Maria C., 34 de ani, din Radu Negru.
image
inviere braila

Spre surprinderea celor trecuţi de prima tinereţe, la Slujba Învierii vin, în ultimii ani, tot mai mulţi tineri, ba chiar copii dornici să participe la această minune: Învierea Domnului.

Ce-i determină pe copii să vină în Casa Domnului?! Deşi mulţi dintre ei nu ştiu toate simbolurile Paştelui, spiritul de echipă, de comuniune îi aduce la biserică, iar Lumina îi însufleţeşte ca şi pe aceia care au o cultură religioasă vastă.

image
"Vin cu prietenii, tineri de vârsta mea. Stăm mai deoparte, îmi place să duc lumină acasă, îi bucur pe ai mei. Nu, n-am postit şi recunosc că nu sunt o persoană religioasă, însă noaptea aceasta, gestul în sine de a vedea atâta oameni rostind în cor Hristos a înviat mă emoţionează profund", ne-a mărturisit Olguţa Condruz, 16 ani.
image

Emoţionaţi şi parcă mult mai marcaţi decât alţi enoriaşi s-au arătat brăilenii veniţi acasă din străinătate, special pentru a petrece în aceste zile cu familiile.

"Mi-era dor de casă, de sărbători. Când vin şi văd ce frumos este la noi, îmi vine să nu mai plec. M-am întors din Italia, unde încă am un loc de muncă. Am plecat să câştig un bani, dar jur că dacă ţara asta mi-ar oferi puţin, numai puţin mai mult nu m-aş mai întoarce, n-aş mai pleca de acasă", ne-a povestit Mihai, un brăilean de 42 de ani, care, din motive lesne de înţeles, n-a dorit să-şi spună şi numele, ci doar prenumele. L-am întâlnit uşor abătut, alături de soţie şi cei doi copii, cântând Hristos a înviat! la Biserica de pe Strada Buzăului, de vis-a-vis de Spitalul Judeţean de Urgenţă din Brăila.
inviere braila

Brăilenii mai rezistenţi au rămas până dimineaţă la slujbă, pentru a lua Pască Sfinţită, anafură pe care o iau dimineaţă pe stomacul gol, cu Agheazmă Mare sau de la Izvorul Tămăduirii. Copiii iau şi ei Pască şi îşi spală dimineaţă feţele cu apă neîncepută în care părinţii le pun un ou roşu şi bani, pentru a fi sănătoşi, roşii în obraji precum oul de Paşte, veseli şi cu o viaţă îmbelşugată.

inviere braila

600 de poliţişti veghează în aceste zile la bunul mers al desfăşurării evenimentelor prilejuite de Sărbătoarea Învierii Domnului.

image
inviere braila
Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite