Exclusiv-Brăila:Topul averilor secrete ale "săracilor" lideri de sindicat de la Sănătate şi "Promex"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian Georgescu, liderul medicilor
Octavian Georgescu, liderul medicilor

"Adevărul de Seară" vă prezintă, astăzi, averea şefului sindicatului medicilor şi a liderului de la "Promex". Chiar dacă nu sunt obligaţi să-şi declare averile, întrebaţi de reporterii noştri, liderii celor mai importante sindicate susţin că ar fi dispuşi să o facă. Astăzi, chiar ei îşi enumeră bunurile.

Îi credem pe cuvânt şi le prezentăm averile, aşa cum ei înşişi ni le declară. Interlocutorii noştri de astăzi sunt doctorul Octavian Georgescu, preşedintele sindicatului care îi reprezintă pe medicii din Brăila, care se declară "cam sărac", dar şi pe Staicu Rădulescu, liderul de la "Promex", singurul sindicalist din Brăila care stă cu chirie.

Începem cu Octavian Georgescu, preşedintele Sindicatului Medicilor şi preşedintele Confederaţia Naţională a Sindicatelor „Cartel Alfa" - Filiala Brăila şi spune că liderii de sindicat ar trebui să-şi facă publice averile.

„Doctore, eşti cam sărac!"

Aşa cum ne-au spus şi liderii intervievaţi în ediţiile noastre trecute, n-ar fi rău ca legea să prevadă obligativitatea declarării averilor şi în cazul lor.

Cel puţin aşa opinează, astăzi, şi dr. Georgescu: „Marile sume de bani sunt la sindicatele puternice. Este foarte important ca un lider de sindicat să declare ce avere are. Noi nu facem politică în organizaţia noastră aşa cum se întâmplă în alte cazuri", a punctat Octavian Georgescu care a mai spus că un politician care i-a trecut pragul casei a rămas surprins să constate că locuinţa dotorului este una modestă.

„Un politician local care a intrat la mine în casă, după ce s-a uitat prin locuinţă mi-a spus: «Doctore eşti cam sărac». Cred că asta spune multe", a conchis medicul.

Singurul lider sindical care stă cu chirie

Staicu Rădulescu, de la “Promex”

Staicu Rădulescu este liderul Sindicatului Liber „Promex". Lucrează la uzină din 1974 ca modelator pentru turnătorie, iar din aprilie 2006 este preşedintele sindicatului.

Este singurul lider de sindicat care nu are în posesie o casă. Averea sa este „ca şi inexistentă", stă cu chirie la Fondul Locativ al Municipiului Brăila într-o casă cu două camere situată pe strada Petru Maior, nu deţine terenuri, nu are maşină şi nici cont în bancă.

Cel mai obişnuit dintre cei mai obişnuiţi

Aşa se declară liderul de sindicat de la „Promex", instituţie care, chiar dacă nu mai are faima şi puterea economică de altădată, are câteva sute de angajaţi: „Sunt un om obişnuit, cu problemele unui om obişnuit. Nu am deţinut niciodată un imobil. Stau cu chirie dintotdeauna", spune liderul celor de la „Promex".

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite