Două baze de tratament pentru pensionari în Staţiunea Lacu Sărat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele "Nelsim Prod" din Chiscani şi "Unita Turism Holding" SA, care deţin baze de tratament balnear în staţiunea Lacu Sărat au intrat şi în acest an în programul naţional gestionat de Casa de Pensii privind biletele de tratament pentru asiguraţii sistemului public de pensii.

Desemnarea firmelor câştigătoare s-a făcut prin procedura licitaţiei deschise având criteriu de atribuire "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", valoarea de pornire pentru acest contract fiind de 6,14 milioane lei (fără TVA). În final, „Unita Turism” a semnat pentru un contract de 4,4 milioane de lei, iar „Nelsim Prod” pentru 1,6 milioane de lei.

„Unita Turism” deţine hotelul „Lacu Sărat”, iar firma din Chiscani administrează baza de tratament „Mara”, din staţiunea balneară brăileană.


Serviciile asigurate de cele două firme sunt de tratament balnear, cazare şi masă pentru beneficiarii biletelor eliberate de către Casa Naţională de Pensii. În primăvara aceasta, Casa Judeţeană de Pensii Brăila a anunţat că i-au fost alocate bilete de tratament la mai multe staţiuni din cadrul Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, printre care şi cea din Lacu Sărat.

Citiţi şi

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite