Controale la clinicile medicale. Verificările poliţiştilor au vizat asigurarea securităţii bunurilor şi valorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Oamenii legii au efectuate 44 de controale la societăţi comerciale, instituţii publice şi clinici medicale de pe raza municipiului Brăila, aplicând amenzi de 32.000 de lei în urma neregulilor constatate.

În perioada 21-26 octombrie, poliţiştii din cadrul Biroului  Ordine Publică Brăila au efectuate mai multe controale, pe raza municipiului Brăila, pentru prevenirea şi remedierea disfuncţionalităţilor existente în asigurarea securităţii bunurilor şi valorilor deţinute de clinicile medicale din municipiu şi pentru instruirea agenţilor de securitate cu privire la modul de executare a serviciului.

Au fost efectuate 44 de controale tematice la societăţi comerciale, instituţii publice asigurate cu paza proprie sau agenţi de pază din cadrul societăţilor specializate şi la clinici medicale.

”În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 10 sancţiuni contraventionale, în valoare totală de 32.000 de lei, dintre care 7 pentru încălcarea prevederilor  Legii 333/2002 privind privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, şi 3 pentru încălcarea normelor H.G. 301/2012”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite