Colonelul goblenurilor din Brăila. De la arme, la arta acului de cusut: „Nu mai puteam să dorm noaptea, gândindu-mă la desenul pe care trebuia să îl realizez“
0
Ioan Popovici (67 de ani), colonel brăilean în retragere, a lucrat o viaţă în armată, iar după ce a ieşit la pensie a schimbat armele cu o trusă de ace şi aţă colorată: s-a apucat de făcut goblenuri.
Colonelul brăilean Ioan Popovici a început să lucreze la goblenuri în joacă, în urmă cu câţiva ani, iar acum se laudă cu performanţe de invidiat chiar şi pentru doamnele cu experienţă mult mai lungă în domeniu. Dacă la început reuşea să acopere cu aţe colorate cam un centimetru pătrat după ore şi ore de trudă, acum se laudă că reuşeşte să acopere câte 7-8 centimetri pătraţi de desen într-o oră, pe porţiunile de goblen unde culoarea este aceeaşi. În cazul în care trebuie să schimbe des aţele colorate, în funcţie de nuanţele existente pe desenul original, el face cam 3-4 centimetri pătraţi. Într-o zi de lucru, colonelul Ioan Popovici acoperă până la 38 de centimetri pătraţi cu aţe colorate. Din aceste împunsături de ac rezultă în final goblenul, un desen viu colorat, copie fidelă a unei picturi celebre.
„Mi-a plăcut de mic copil să meşteresc şi să şurubăresc, dar nu mi-aş fi imaginat cât de mult te poate acapara acest hobby, al realizării de goblenuri. Într-o zi, eram acasă cu un nepoţel care a deschis, jucându-se, un sertar unde se afla un goblen realizat doar pe jumătate. Îl făcuse fiică-mea, în timpul studenţiei. Nu aveam habar cum se face treaba asta, dar m-am gândit că ar fi interesant dacă aş termina eu ceea ce începuse ea. Am lucrat fără să spun nimănui din familie, că voiam să fie surpriză. A durat ceva vreme până l-am terminat, fiindcă lucram foarte încet. În opt ore abia dacă făceam un centimetru pătrat, cu lupa de ceasornicar la ochi. Dar cu atât mai mare a fost satisfacţia când l-am văzut finalizat. Mai ales că fiică-mea şi nevastă-mea m-au felicitat pentru felul cum am reuşit să respect schema şi să combin culorile. Din acel moment, a început nebunia“, îşi povesteşte brăileanul începuturile pasiunii pentru cusut.
„Lucram toată ziua şi mă trezeam chiar şi noaptea ca să fac un centimetru cu o anume nuanţă. Nici nu mai puteam să dorm gândindu-mă la desenul pe care trebuia să îl realizez din fire colorate“, Ioan Popovici, colonel în retragere.
De la Grigorescu la Rembrand
În cei 12 ani de când a prins acest hobby, a realizat 136 de goblenuri. Le-a ţinut evidenţa foarte exact deoarece, fiind destul de greu de făcut, goblenurile au o anumită valoare de piaţă. Ioan Popovici nu ascunde faptul că a îmbinat utilul cu plăcutul şi, pe lângă bucuria de a realiza ceva frumos cu multă migală şi mult timp consumat, a avut satisfacţia de a obţine şi ceva bani din „producţiile“ sale. „Dacă o să vă uitaţi pe internet, veţi vedea că goblenurile au preţuri destul de mari. Pe unele se cer chiar şi câteva mii de euro. Eu nu pot să spun că am dat atât de scump. Ale mele s-au vândut cu câteva sute de lei, dar adevărul e că le dădeam în general la cunoştinţe cu care aveam relaţii de amiciţie, deci nu am privit lucrurile chiar ca pe o afacere“, mărturiseşte militarul brăilean.

Goblenul preferat al colonelului Popovici , o reproducere după „Rondul de noapte“ al lui Rembrandt FOTO Florentin Coman
În ceea ce priveşte lucrările abordate, acesta spune că a făcut goblenuri care reproduceau picturi din cele mai diverse, de la Grigorescu până la Rembrandt. Primul goblen pe care l-a făcut integral reproduce „Rondul de noapte“ al lui Rembrandt. La acesta ţine foarte mult, a refuzat să îl vândă şi îl păstrează şi acum înrămat pe peretele sufrageriei.
Pasionat de ceasuri şi de aparate foto
Militarului brăilean i-a plăcut de mic copil să meşterească tot felul de chestii. Colonelul afirmă că, de-a lungul vieţii, a desfăcut şi reparat sute şi mii de ceasuri sau alte mecanisme de mare fineţe, cum ar fi aparatele de fotografiat.

Ceasornicele sunt o altă pasiune a colonelului în retragere Ioan Popovici FOTO Florentin Coman
Pasiunea pentru meşterit s-a potrivit mănuşă cu cariera militară a lui Ioan Popovici. Acesta spune că la Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu“, pe care a absolvit-o în 1970, a învăţat meserie, nu glumă. Arma Geniu presupunea o mulţime de specializări pe care viitorii militari trebuia să le stăpânească foarte bine. „Pe vremea aceea, se pornea de la premiza că un genist trebuie să fie capabil să se descurce în orice situaţie, în cazul uni conflict real. De la construcţii poduri şi căi rutiere, până la dezamorsarea de bombe sau întreţinerea tehnicii de luptă. Noi am învăţat inclusiv fierărie şi dulgherie, cu cursuri şi examene în toată regula. La fierărie am făcut caiele şi şuruburi cu cap rotund. Apoi trebuia să ştim să lucrăm cu utilaje grele. Eu am primit specializare de buldozerist şi automacaragiu“, îşi aminteşte colonelul.
În 1971, în primul an după absolvirea cursurilor, în calitate de tânăr locotenent, Ioan Popovici şi-a pus la încercare priceperea dar şi curajul, fiind desemnat să testeze un dragor de mine experimental, produs la Uzina de Excavatoare „Progresul“. „Se lucra cu mine reale, antitanc, fiecare având câte 7,8 kg de trotil. Veneam cu dragorul acesta care le le provoca explozia în teren, ca să asigure culoar de trecere pentru tehnica de luptă. Maşinăria s-a dovedit suficient de solidă, a rezistat testelor la care a fost supusă, făcând faţă tuturor minelor acelea care au explodat în poligonul Vulpea, lângă Brăila“, îşi aminteşte actualul pensionar.
Citiţi şi